Apropierea ungaro-jugoslavă

Lucrurile se petrec în imediata noastră vecinătate. Și totuș se pare că semnificația lor ne scapă. Nu știu dacă personalitățile cari mânuiesc, la Capul Podului, destinele țării, sunt în adevăr la înălțimea situației; dacă, cu alte cuvinte, înțeleg nouile raporturi ce sunt pe cale a ce stabili în centrul și sud-estul Europei, și dacă pot interveni activ în evenimente. Impresia mea este că conjunctura ne depășește, și că inițiativa ne-a scăpat. Un „mare” ministru de externe nu am avut de foarte multă vreme. Poate că nu l-am avut nici odată. Și totuși de el am avea foarte tare nevoie acum. Să credem e d. Mitilineu? Sau d. General Averescu?

Iată faptele. Mica Antantă care a fost oarecum centrul de gravitate al politicei noastre de după războiu, a intrat deja în disoluție. Era și natural. Ea nu pornea din necesitățile statornice ale Europel Centrale, ci era mai mult o asociație care asigura pe beneficiarii marelui războiu împotriva unor eventuale pretenții de revizuire a statutului acestei părți din Europa. Valoarea ei ca și importanța care i s-a acordat, rezultă mai mult din faptul că Franța avea nevoie de un grup de forțe care să țină oarecum, în șah mișcările Germaniei. Dar împăcarea dintre aceste două mari puteri continentale face inutilă și neinteresantă pentru Francezi existența mai departe a Micei Antante. Domnul Beneș, cum am mai spus-o și altă dată, se dovedește a nu fi mai mult decât un „Privatdozent”; și încă democrat. După întrevederea de la Thoiry, Ceho-Slovacia a luat calea pe care i-o indica noua situație și în acelaș timp situația ei statornică: în remorca Germaniei. Noul cabinet Ceho-Slovac constituit cu ajutorul Germanilor din Boemia, ca și discursul rostit cu acest prilej de primul-ministru Svehla sunt preludiul chiar al acestei orientări.

În acelaș timp însă în care d. Beneș se împacă cu Germanii și le făcea, la Geneva, tot felul de grațiozități, Horty se ducea la Mohaci, pentru a anunța apropierea ungaro-jugoslavă. După Germania, Ungaria. Al doilea obiectiv dispărea; și anume prin întovărășire cu Sârbii.

Apropierea Ceho-Slovaciei de Berlin ne interesează numai indirect. Legătura Belgrad-Budapesta ne atinge însă în deaproape. Ea pune problema balcanică în termeni cu totul noui, și ne obligă a lua o atitudine. Propriu vorbind, lovitura cea mare o primește Italia. Pentru a-și așigura libertate de mișcare în Peninsula Balcanică, ea a urmărit o izolare a Sârbilor. Prietenia ei cu Bulgaria și cu Ungurii nu avea alt înțeles. Se pare chiar că a mers mai departe. Întoarcerea Contelui Banffy în Transilvania și cererea lui de a deveni cetățean român nu poate fi interpretată decât ca o încercare de a lucra pentru apropierea ungaro-română; evident sub auspiciile Italiei.

Acum toate aceste combinațiuni cad. Apropierea sârbo-ungară stabilește dintr-odată caracterul activ pe care îl va lua politica slavilor de sud din Balcani, sprijinită de data aceasta probabil de o alianță naturală, chiar dacă nu explicit și formal încheiată a țărilor din Europa centrală: Germania, Ceho-Slovacia, Ungaria, cărora Serbia nu le este decât o fericită avangardă.

În această nouă grupare de forțe și de interese, noi am fost lăsați la o parte. De această neglijență a profitat Italia; care a socotit întotdeauna cu noi în ambițiile ei balcanice. Iată deci și explicarea politică a interesului care-l prezintă pentru d-l Mussolini o înțelegere statornică cu țara noastră.

Situația României nu este însă de invidiat. În actualele împrejurări rolul nostru nu mai poate fi decât de a doua mână. Centrul politic mutându-se în Balcani, gruparea se face în vederea acestui fapt. Noi putem pecetlui definitiv soarta peninsulei alăturându-ne nouei confederații dunărene; dar colaborarea noastră, chiar dacă ar fi bucuros acceptată, nu este încă dorită. Ar fi deci să ne oferim, ceea ce nu e tocmai plăcut, chiar având siguranța că nu vom fi refuzați.

Ne rămâne desigur soluția cealaltă: cu Italia. De sigur, nu cea mai proastă. Dar pentru aceasta ar trebui să ni se ofere o situație de la egal la egal. Și mai întâiu să ne lămurim precis: dacă, cu ajutorul nostru, al Bulgariei, și eventual al Angliei, Italia poate câștiga partida balcanică; iar dacă da, cari ar fi în acest caz avantajiile noastre, — mai mari decât cele pe cari ni le-ar da o victorie sârbo-ungaro-germană, căreia noi ne-am fi alăturat din vreme.

Iată datele problemei. Suntem curioși să știm cum le va mânui actualul nostru guvern.

23 Octomvrie 1926.