3. Împrejurimile Capitalei.

Pe o vreme de ploaie mare, cu boabele grele, de-a lungul câmpului învălurat pe a cărui bogăție în copaci căsuțele de țară par o jucărie, un cort de lemn, aproape o ofensă în nimicnicia lor față de lărgimea orizonturilor, spre Mount Vernon, casa și mormântul ctitorului libertății americane.

Admirabile pajiști cu arbori bătrâni ca în jurul unui manoir de baron normand în Anglia strămoșească. Aici bate prin ramuri un vânt de trecut plin de amintiri. Spirite familiare se strecoară cu un zimbet trist prin boschete. Grădina se desfășură larg veșnicind din generație în generație florile simple care i-au plăcut lui. În fund larga apă a Potomacului și peste dânsul dealurile din ascunzișurile cărora flinta colonului setos de viață proprie a tras în sclavii cumpărați ai orgoliului britanic.

Casa e de lemn, dar asupra înjghebării șubrede gustul aristocratului din secolul al XVIII-lea, emul al nobililor englezi și al învățătorilor francezi de la cari aceștia își împrumutau gustul ales, a așternut pe plafoande, în jurul căminelor de marmură toate sprintenele ghirlande de stuc în care era maestru acest veac de o așa de zimbitoare ușurătate.

Restul, alcătuit din moștenirea stăpânului și din ce a mai adaus necontenit cultul pentru erou, e de o simplicitate căreia nu-i lipsește farmecul. Mesuțe, care au aparținut vechii case, elegante scăunașe, paturi cu polog. Sus în cele mai mărunte și mai umile din cămăruțe, pană la pleoapa strâmbă a coperișului, sunt adăposturile agoniei pentru cei doi stăpâni. Aici în foșnetul vechilor copaci iubiți, cari li făceau la fereastă semnul de rămas-bun și-au încheiat zilele George și Martha Washington.

Intr-un colț câteva pagini din testamentul lui: rotunde linii clare, armonioase; cine scrie așa, dând expresia literei, e un poet și înaltă poesie e în toată desfășurarea, de atâta demnitate și eleganță, a acestei vieți. De câte ori societatea americană e ispitită să apuce alte căi, umbra întemeietorului e acolo ca să înștiințeze și să îndrepte.

Supt un acoperiș oarecare două sepulcre de marmură. Inscripții scurte, simple. Câteva rânduri, din mângâietoarea evanghelie a lui Ioan îndreaptă gândul către mai sus decât noi. Altfel niciun steag măcar, nicio urmă a gloriei și a puterii. Poate și marmura e prea mult. Odată ce duhul Domnului stăpânește asupra odihnei cui a umblat pe căile lui.

Prin Alexandria, locul nașterii lui, prin grupele caselor de lemn, murate de apă, pleoștite de umezeală, înapoi spre orașul care sună în largul lumii numele moșierului, al boierului de la „Mount Vernon”.

O mare colecție indiană se cuprinde la „Museul Național”, alături de obiecte de artă filipină, samoedă și neagră. Intre acestea din urmă grosolane contrafaceri ale figurii omenești, stângace și strâmbate caricaturi, mai mult figuri desfăcute. Dar tocmai în fund, la Zuluși, mărgelele ieau aceleași forme geometrice ca la Indieni și la noi. E de neînlăturat parerea că și aici, prin Asia, e o pătrundere a vechii arte preistorice care-și avea vatra în toată Europa-de-Sud: Zulușii ar veni deci de sus și din Răsărit. Mișcările de populație în continentul negru n-au fost cercetate încă.

Partea cea mai importantă din colecție e compusă din produsele artei „maya”, păstrate în Yucatan. Aici cultura indiană e originală. O minte cu totul alta se vădește în această îngrămădire de linii sucite după un ritm pe care cu greu îl putem înțelege. Mari fațade de lemn sau de piatră sunt ocupate cu zigzagurile unei imaginații de o bogăție și de o noutate extraordinară, Fațade de ciudate ieroglife împodobiau temple imense în care une ori se întâlnesc, pentru a glorifica zei necunoscuți, profiluri de cea mai nobilă linie.