1. Spre Washington.

Gările presintă același caracter de pașnică și sigură mișcare. Supt mărețele bolți lucii, stâlpi de fier anunță în litere roșii ceasurile de plecare. La gurile culoarelor trenurile care poartă scrisă sus destinația lor se presintă pentru a-și lua încărcătura omenească. În Pullmanuri, care înlocuiesc lipsa claselor superioare, fiecare-și are numărul. Hamalii negri așează fără a schimba un cuvânt bagajele.

Teren de fabrici fumegând negru, cenușiu, alb, galben. Orașul le trimete afară, le răspinge. Trenuri aleargă grăbite printre dânsele, amestecând fum cu fumul. O vegetație de baltă cu spicele uscate, din care răsar reclamele. Râul își tremură la soare solzii de argint.

Crucible steel company: furnalele sunt în plină activitate, dar niciun om nu se vede. Nici aiurea. Puterile naturii sunt puse ele să lucreze. Omul a făcut, s-a retras, supraveghiază, atâta.

Newark. Opririle sunt dese. Același aspect de străzi, de case, același tip omenesc. Orașe fabricate în serie. O lungă defilare de fabrici, între care „garagiul armatei de salvare”. Pe alocuri case de locuitori de același tip, ca niște jucării. Turnuri țuguiate de bisericuțe abia răsărite. Rare ori marele bloc de piatră amintind Metropola. 

Toate acestea tăiate în marea, vechea pădure, care după fiecare grup reapare, încătușată în parcuri, redusă la copaci răzleți, liberă (ca Menlo Park).

La New-Brunswick, capitala acestui Stat, New-Jersey, n-a rămas nimic din vechea modestă origine germană, Biserici fără caracter străbat cu vârfurile lor îngrămădirea caselor de zid și de lemn.

Nume de localități în mare parte făcute: Colonia, Castioria ori amintind pe primul colonist: Adams. Forme prescurtate ca Plainsboro amintesc „burgurile” inițiale.

Apoi din ce în ce mai multă pădure, cu copacii învălmășiți, frânți, desrădăcinați.

Casele risipite din Trenton. La Bristol pentru grupul căsuțelor de lemn un parc cuprinzând cutare templu al Iubirii ca din secolul al XVIII-lea.

Iată, în această severă pădure a Nordului, un grup de case care cutează a se chema „Andalusia”. Alături Torresdale amintește vechile așezări olandese.

Un uriaș pod, de o elegantă construcție. Apoi fabrici de tot felul lângă cimitire albe, fără cruci, pe care roșul coroanelor pătează zăpada. Urmează o mare de case deasupra căreia nu turnurile bisericilor domină, ci gâtlejurile drepte sau răsucite ale coșurilor afumate. Străzi îmbulzite. E Philadelphia de Nord.

Nimic corespunzător cu vechiu-i nume sentimental, în legătură cu ideologia secolului al XVIII-lea; „iubirea de frate”. Nimic care să arăte marele act de întemeiere a Republicei, care s-a săvârșit aici. Nimic din severitatea calmă a moravurilor puritane. Și aici vântul vremii a stârnit patima muncii. Și furnalele de azi nu mai spun același lucru ca umilele hogeacuri de acum aproape două sute de ani.

Oraș s-a creat lângă oraș. Dincolo de grădina zoologică, peste terenuri libere, e altă aglomerație de lemn și cărămidă, altă familie de fabrici, Philadelphia de Vest. Apoi mai departe largi poduri peste mlăștini, casc de lucrători ca șiruri de vagoane ori ca fațade clare, râzătoare, masive zidiri ca de cetate africană, lângă altele care scânteie din sute de ferești. Totul închinat zeului nemilos al producției industriale. Așa de curios sună alături apelația biblică de Sharon Hill! 

Un alt centru de fabricație urmeaza, cu topitorii și un dock de construit corăbii. Se îngrămădesc în mormane căsuțele furnicilor omenești, cu tot felul de unelte risipite înaintea fațadelor murdare, cu fleșcăirea in vânt a rufelor de toate colorile. O biserică rusească măruntă cu bulburile ei verzi;, alături alta mai mare, cu aceiași cruce a ortodoxiei. Apoi urmăm malul unui vast lac înghețat pe margeni, care se întinde aproape pana la căpătul zării. Vasele mari îi sfarma coaja ninsă, pe care-se joacă raze ale soarelui din negură. În curând tot cerul e plin de răsuflarea grea a unei asini colosale alt cuib de neobosiți ciclopi. E noul mare centru din Wilmington.

De obiceiu nicio împodobire. Rare ori câte un joc de colori în aceste case care sunt doar un deposit al familiei și un adăpost de noapte. Cea mai mică notă de frumuseță îți apare ca o mângâiere. Dar întinderile largi, frumoasele grupe de arbori, permanența naturii despăgubesc pentru aceasta sărăcie de gust a unei omeniri venite la muncă și la câștig.

Păduri pe ușoare dealuri, pete de lacuri. Intr-un loc suna cuvântului italian, dulce aici: Principio. Aproape, cu căsuțele-i albe, pentru ostașii bolnavi, Perryville pe malurile celui mai calm dintre lacuri, odihnit acum, în Februar, supt pojghița-i de ghiața. Primele așezari franceze se învederează și prin numele localității vecine: Havre de Grâce.

E un Ținut de fermieri: proprietarul uneia din ferme și-a pus numele pe o largă pancartă de-asupra câmpului acoperit cu zăpadă. Cocenii recoltei de porumb mai înegresc câmpul care doarme. Aiurea zidurile casei de țară strigă minunile pilulelor de leac și ale preparatelor contra durerii de măsele. Aberdeen: ce depărtat nume scoțian care trezește în minte pagini din Walter Scott! Trecem la Otter Poul, unul din aceste lacuri în care pe alocuri zac luntri înțepenite. La Gunpow, alt lac, tot așa de larg.

Printre copacii negri, supțirateci răsar pini cu crengile răsfirate, grupe de brazi întunecați. Regiunea fermelor se prelungește spre zările albe. Pe alocuri o bisericuță de lemn, o vitrină de prăvălie cu de toate pentru acești isolați, în cari se continuă vechea viață de familie, pură, plină de sentiment religios, a întemeietorilor. În amestecul de colori clare, une ori și într-un ușor capriciu al liniilor se simte grija de frumuseță. Omul așezat nu se poate să n-o aibă. Un ușor fum albastru se ridică din coșuri la căderea înceată, liniștită a serii clare.

Dar capitala acestui rustic Ținut n-are nimic care să-i semene. Vechea Baltimore și-a desbrăcat caracterul supt care o cunoaște istoria. Prin negura amestecată cu fum care a căzut dintr-odată se văd lungi șiruri de case muncitorești, cu balustrade care se clatină, cu ferești ieșinde de pe care cad scândurile, cu învălmășire și miserie. Cupolele unei biserici orientale se ridică sus peste bietele terase ninse. Și totalul marelui oraș e stăpânit de turnurile ascuțite ale altor confesiuni. Atmosfera religioasă, macar aceia a rămas în ciuda prăpăstioase!or schimbări moderne. Ea ajunge și pănă la suferința materială a miilor de desțerați din margine.

Chiar și pământul din împrejurimi e răscolit adânc. El trebuie pentru fabricile de cărămizi. Dar e de’-ajuns ca trenul sa mănânce câteva zeci de chilometri pentru ca zăpada să se întindă iarăși imaculată la picioarele soborului de sprinteni copaci ai pădurii. 

In acest mediu, la țară, între ferme ca acelea de unde a pornit însăși lupta de libertate, silințile de întemeiere, s-a făcut Capitala.