Dictatorul și dictatura 

Ei bine, domnilor, aceasta nu se poate. Nici dictatorul anonim care va veni cândva, nici dictatorul cu nume, care a venit prea dese on. pe măsura acestei țări. Aceasta este o țară care nu știe de frică, și am avut onoarea să spun lucrul acesta înaintea celei mai inteligente femei din România, care fără îndoiaii este Regina Măria (aplauze prelungite), care este și cea mai energică femeie din România; am avut onoarea să o spun la Broșteni. Nu știu cum mă furase vorba și atunci am spus la masă: „această nație nu știe de frică; este o nație care din veac în veac nu a știut de frică”. 

Bine, d-lor, dar dictatorul acesta însemnează un om de care să-ți fie frică, pe care să-l știe nația de frică, și noi nu suntem o nație care să știe de frică, și omul de care să ni fie frică eu nu l-am întâlnit până acum ( a — plauze). Este o singură doctrină care se poate stabili în România, dictatura solidarității naționale, sub conducerea aceluia sau acelor oameni cari iubesc mai mult acest popor, și-și reclamă mai puțin dreptul de a-l stăpâni (aplauze prelungite). Dictatura poporului românesc însuși, a sclavului eliberat asupra țării sale, este singura dictatură pe care o doresc, și pe care nu am îndrăznit să spun că o aștept; dar aș închide ochii mulțumit, când aș vedea-o așezată, când aș vedea Țara Românească restituită poporului românesc pe sfărâmăturile șandramalelor de club (aplauze prelungite și îndelung repetate).