În Catalonia și în alte părți

In Catalonia, d-lor, chiar cerșitorul de pe stradă este curat îmbrăcat și este cuviincios. Instalați într-o stradă erau vre-o zece orbi veniți din satele sărace, din fundul Spaniei. Aceștia însă nu erau scoși în stradă până nu erau spălați, pieptănați, curățați. Din curiositate m-am uitat până și la ciorapii unuia, și ciorapii lui erau curați, fără găuri, și stătea orbețul acela așezat frumos într'un colț, nu se lega de nimeni, suna doar cei câțiva gologani pe cari-i avea în talerul lui. N-am văzut o societate mai gentilă în munca și în onestitatea ei. 

Am trecut apoi prin Sudul Franciei. Ei bine, Sudul Franciei nu este altceva decât un atelier, o uzină de muncă; nu este om care să nu fie prins la lucru și care să nu poată să-și câștige onest pânea din lucrul pe care-l face. Și acolo se face politică, domnilor, nu iernai cât politica aceia nu se face cu toată lumea; este politica unui număr de oameni și este supusă în fiecare moment judecății națiunii. Dar nu poți să ai judecata națiunii, dacă d-ta ai înscris pe cetățean în partide și i-ai îndatorat să te aprobe orice ai face cWa, Cine judecă atunci într'un partid, dacă pe fiecare l-ai înscris ca pe robii țigani de odinioară, cu făgădueli mincinoase, în listele partidului d-tale? (Aplauze prelungite). 

Share on Twitter Share on Facebook