Mizeria noastră

M-am întors în țară. Aici fețe ofilite, oameni nehrăniți, — evident, în mare parte, oameni nehrăniți în țara cea mai rodnică. Căci, într'adevăr, cea mai mare parte d:n poporul românesc este nehrănită, și oamenii aceștia nu pot să îndeplinească ceia ce oamenii bine hrăniți și bine ținuți pot face. Muncitorul român hrănit cu mămăligă și cu verdețuri fierte evident că n'are energia pe care o are muncitorul care de la început este crescut cu totul altfel. Oameni ofiliți prin nehrănire, oameni cari nu sînt în seama nimănui ! Și de o fi omul bucuros, de o fi întristat, de o fi sănătos, de o fi bolnav, „de o fi omul zdrențăros sau îmbrăcat, „treaba lui”, și așa merge societatea românească! „Treaba lui'\ pentru imensa majoritate, iar pentru câțiva oameni ridicați cine știe cum și cari une ori se sperie de locurile unde au ajuns, pentru aceștia masa întinsă a muncii noastre întregi. (Aplauze). 

Nu am văzut, domnilor, nicăieri însuflețire. Te uiți la o gară; nu vezi oameni cari vin și cari pleacă, fiecare având în ochi ținta pe care o urmărește. Ci oameni cari se târăsc din loc în loc, oameni cari-și cară ghetele, cișmele și căciulile țuguiate, ca și jambierele de pe vremea răsboiului; vezi pe același om câte patru-cinci feluri de îmbrăcăminte, dc ar crede cineva că s-a dus pe un maidan și a cules de pe maidanul acela tot ceia ce a găsit, în Ioc să fie frumosul nostru port popular de odinioară. În loc să păstrăm în masele acestea rurale icoane de artă, am tiansiormat oamenii într'un fel de caricatură orășenească, alergând după câștiguri de club (Aplauze).