Necesitatea de a trăi

În această operă însă contez pe ceva. Oamenii aceștia, cari par izolați la alegeri, sunt de fapt legați între dânșii, printr-o operă care se face pe încetul. Subt aparență tristă, subt suprafața goală a vieții politice, societatea aceasta, care are înfățișare de moarte, simte cu toate acestea în vinele ei nevoia ineluctabilă de a învia și de a pune în valoare forțele sale. Aceasta este tragedia: oameni cari par a face pe morții, și cari cu toate acestea se simt vii. Este un necontenit zbucium în diversele trepte ale poporului românesc. Se alcătuiesc societăți de meseriași, se alcătuiesc societăți de comercianți, societăți culturale, este și o altă grupare a țării decât grupările de partide de club. 

Oamenii aceștia sunt de obiceiu desprețuiți, îi minte cutare sau cutare partid cu anumite făgădueli, care de-obiceiu nu se îndeplinesc. Ei bine, gândul mieu este acesta ca, în loc să nutresc așteptări zadarnice și stricătoare, în loc să răscolesc tot ceia ce este nemulțumire și nedreptate în stratele populare, în loc să adaug o seducțiune la altă seducțiune, în loc să întrebuințez pe aceia cari dețin puterea îndemnându-i să facă altceva decât ce vreau. în loc să măgulesc ori să caut a teroriza Regența care reprezintă Coroana, ceiace este o faptă foarte rea — Regența nici s-o minți, nici s-o ameninți; ea este un simbol pe care îl creăm noi necontenit, și care a trebuit să răspundă tristei, fatalei, tragicei absențe a purtătorului Coroanei, — în loc de acestea vreau acum, într-un viitor apropiat, să stau de vorbă cu aceia cari reprezintă viața organică a societății românești.