Noi și străinătatea

Nu este o plăcere să călătorești, dar ade-. seaori trebue să înfățișăm țara noastră, și eu, așteptând și așteptând cu nerăbdare unul mai bun decât mine, sunt silit s o înfățișez eu cu ceia ce pot, și, nu numai atât: caut să pot mai mult, dar pentru moment atâta pot. 

Ei bine, domnilor, de câte ori mă întorc din străinătate — și acesta este motivul principal al chemării dv., aici, dar mai este unul despre care îmi veți da voie să vorbesc, d^și omul eminent, cu care am convorbit, și care mi-a promis că va veni și dânsul aci, pentru un motnint nu este de față; nu mă voiu sfii să-i spun numele, deoarece cred că nn se va supăra, — de câteori zic, mă întorc din străinătate, am o mare durere. Era o vreme în România Mică, era o vreme când, făcând comparație între ceia ce vedeam aiurea și ceia ce vedeam la noi, simțiam o mare bucurie constatând că mai bine este la noi. Vă mărturisesc, aveam sentimentul acesta, dar îl mai avea și câte un altul. Iată, mulți dintre dv. — fiindcă sînt aci în cea mai mare parte oameni de oarecare vârstă — mulți dintre dv. veți fi cunoscut pe acel mare om de bine, care a fost deseori împedicat în faptele lui bune, pe care știa să le facă, care a fost Spiru Haret. Intr'un rând mersese Spiru Haret în Spania și, întors de acolo, spunea la toată lumea: „Doamne, cu cât este mai bine la noi !”. Pentru poporul spaniol care esta așa de strâns legat prin sânge cu noi, îmi părea rău, — declar de la început că nu se poate spune așa ceva, pentru că acum noi suntem cu mult inferiori ca realisăd actuale.