O atmosferă mormântală

Miroase a mort în Țara Românească (aplauze prelungite). Miroase a mort, și iceasta ne privește pe fiecare din noi. Â trecut vremea aceia cânJ : ziceam: trebuie să-mi fac o carieră, puțin îmi pasă de ceilalți. Se adeverește .ceia ce am spus eu acum treizeci de ani: „Băgați , de seamă că va fi o vreme când starea rea a societății întregi va strica și starea bună ce fiecare în particular ați izbutit-o să v'o câștigați într-o viață liberă”. Suferim cu toții din mizeria țării. Am lăsat boala sufletelor să se încuibeze în masele cele mari, și contagiunea se întinde asupra fiecăruia dintre noi. Am fost ca niște negustori bogați cari, știind că a intrat ciuma în cartierele mărginașe, ar fi spus: „Ce are aface ! piară ei; să mă pot apăra eu”, și ciuma își face intrarea și în casele negustorilor celor bogați (aplauze). Iată domnilor ce am văzut eu. 

Mi-a venit în casă acum câtăva vreme un profesor ceva mai în vârstă decât mine, un profesor care este una din gloriile științifice ale țării noastre. Nu mă sfiesc a-i spune numele fiindcă l-am întrebat de câteva ori asupra acestui punct și el mi-a răspuns: „Nu voiu lua cuvântul, dar voiu veni” — până acuma nu a sosit, dar poate să vină mai târziu. Este vorba de profesorul Cantacuzina, (aplauze prelungite), de profesorul Ion Cantacuzino, care a fost ceia ce știm cu toții că a fost, dar nu a fost niciodată ministru al Sănătții Publice. Să nu se supere d. Sever Dan: d. Sever Dan a fost ministru al Sănătății Publice; d-rul Cantacuzino, nu a fost; cel mai mare higienist al nostru și unul dintre cei mai străluciți reprezentanți ai științei noastre românești a fost legat de catedra lui și nu a' putut să exercite nici o influență asupra acestei țări, în care masele încetul cu îicetul se distrug prin oftică și prin boali rușinoase, fără spitale, fără medici la îndemână, fără nimeni care să privească la nespusa lor mizerie și părăsire, (aplauze puternice). 

Am stat de vorbă cu profesorul Cantacuzino, și am văzut că aveam amândoi aceleași părerii și văzând că avem amândoi aceleași păreri, mi-am zis: Să las tot rostul mieu de om de partid să pun la o parte tot dreptul pe care l-am avut eu și pe care nu mi l-a recunoscut nimeni decât numai prin injurii, care se adresează tocmai la caracterul curat al vieții mele, ceia ce constituie o mai mare rușine pentru aceia crai întrebuințează astfel de procedee, și neefective, și lipsite de orice eleganță. Intr'o țară, în care mi-am dat și casa pe. care am avut-o, pentru a se face dintr'însa instituție de cultură, în țara în care nimeni nu întreabă care este originea imensei averi a unor anume oameni, în țara în care am primit doar o leafă în viața mea, sunt înfățișat ca un profitor al vieței publice (aplauze prelungite). Atunci mi-am zis, ne-am zis amândoi: oare nu ar fi bine să chemăm lumea și să căutăm să înfățișăm această stare de lucruri deplin, crud, așa cum e.