Note
- ↑ De fapt un an.
- ↑ „Prea-milostive Doamne, să fii dumneata sănătos. Rugămu-ne Domniei Tale ca Domnului nostru cela milostivul. Pentru care lucruri știi dumneata când ne-am despărțit de dumneata: în ce credință ne-ai lăsat în aceia suntem și până acum, și de câteva ori am trimes de am dat în știre dumitale, și cu mare frică, ca să nu pierdem capetele de acest Domn turc. Și dumneata până acum nici un lucru adeverit nu ni trimeți, ce numai nădejde. Ce noi întraceastă nădejde cădem la lucruri foarte grele, că, întâi, în țara noastră acum strigă hogea, că-și ține acest Domn frații și surorile în casă cu el și sunt turci. Și robii cari au scăpat de prin catarge și de printr-alte robii, măcar de la Mihai-Vodă, Domnul cine este în țară el îl dă turcilor, — și alte multe nevoi care nu le-am scris. Acum înțelegem că are turcul gând să se puie în țara noastră Pașă, așijderea și în țerile ce sunt vecine cu noi. Deci, dacă vom cădea noi la aceia, să rămâie în țara noastră Pașă, și mănăstirile și bisericile noastre să fie meceturi turcilor, și coconii noștri să-i facă ieniceri, și fetele noastre să le ia turcii lor muieri, cum fac într-alte țeri ce sunt supuse lor, deci noi, din zilele lui Mihai-Vodă, de când ne-am supus și ne-am jurat creștinilor, pentru aceia ne-am jurat și ne-am supus noi supt Împăratul creștinesc, ca să nu cădem noi la un lucru ca aceasta. Drept aceia am tărpit noi mari cheltuiele și robii și arsuri și sânge vărsat pentru creștini, ca să avem căutare la nevoia noastră. Ce mult ne mirăm: au dumneata nu faci știre Împăratului de nevoile noastre? Ce, de este vina din dumneata, că nu faci în știre împăratului să ne caute la nevoile noastre, Dumnezeu îți va fi platnic, cum te-ai jurat cu noi. Ce trebuiește dumneata plecat și cu lacrămi de la noi să aduci aminte Împăratului nostru. Noi că, măcar să ășdacăî n-am fi noi avut nici o tocmeală cu creștinii și acum am striga mila Împărăției Sale, încă s-ar cădea să ne caute, fiind noi creștini — că să nu rămânem păgâni. Căci inima noastră nu se poate suferi cu păgânii. Căci și an, când am venit cu turcii lui Bătur (Gabriel Báthory) și atunce numai ce așteptam să auzim de dumneata și de ceva oaste creștinească; noi ne grijisem că să fim vrăjmașii lor cei mai mari, cum am făcut știre dumitale. Ce ne rugăm dumitale, dă în știre Împărăției Sale, că acum este vreme bună, și suntem toți gata a sluji Împărăției Sale și dumitale, cum veri înțelege dumneata și de la logofătul Oancea. Măcar că ășdeî nu ne-am împreunat noi cu Logofătul, iar, dac-a venit sluga Logofătului, toate pe rând i-au făcut în știre cu omul nostru, cum stau lucrurile de încoace. Care nu suntem noi îndoiți că nu vor veni în știre dumitale. Ce ne rugăm să fie cu taină acest lucru. Că, de s-ar înțelege, toți ni-am pierde capetele. Să fii dumneata sănătos, amin. Scris April 29 de zile. Noi, toți, boierii din țară, și de la slujitori, plecați ne închinăm dumitale“.
- ↑ Părintele Lupaș într-un studiu recent are altă părere; eu mențin pe cea veche.
- ↑ Rând lipsă în original (n. ed.).
- ↑ Admit pentru secolul al XVII-lea un lucru: traducerea din slavonește a Învățăturilor lui Neagoe Basarab, pentru că nici prin cap nu-mi trece să afirm că la începutul secolului al XVI-lea s-a scris în românește; și prin urmare traducerea în românește din al XVII-lea este evident în stil din această vreme și corespunde aceleiași necesități formale și numai mănăstirești care a făcut pe Udriște Năsturel să prezinte pe Varlaam și Ioasaf în întregime, iar nu numai în fragmente.
- ↑ Aveam această cronică în latinește, retipărită de Al. Papiu Ilarian în Tezaurul de monumente istorice, împreună cu o traducere dedesubt, care ar putea fi revăzută de cineva, care ar face astfel din această cronică o lectură foarte plăcută și pentru vremea de astăzi.
- ↑ A fost și ea cuprinsă în colecția lui Papiu Ilarian.
- ↑ Se găsește în Bibliothèque hellènique a lui Emile Legrand, fără traducere, și ar trebui să se facă o traducere după dânsa.
- ↑ V. Pârvan a publicat pe vremuri o cuvântare la mort din Moldova pe la jumătatea secolului al XVII-lea.
- ↑ Legenda aceasta budistă-creștină a fost tipărită de generalul P. V. Năsturel acum câțiva ani, într-o ediție rară, care se cere, și ea, reluată.
- ↑ Am tipărit acest Herodot, dar cartea nu se mai vede pe nicăieri de multă vreme. Ar trebui reluată această ediție, care reprezintă unul dintre cele mai interesante monumente de limbă românească și care, în domeniul literaturii noastre, este o tot așa de mare ispravă, tot așa de înaltă și tot așa de mândră ca și traducerea Bibliei în 1688.
- ↑ Adaog împotriva acestei afirmații un argument. Între hârtiile pe care le-am găsit la Innsbruck și pe care le-am publicat în volumul XI al colecției Hurmuzaki sunt scrisori ale lui Nestor Ureche și poate face cineva comparația între stilul ultimei părți din cronică și stilul acestor scrisori iscălite de tatăl cronicarului.
- ↑ O continuare, cu citații de scriitori latini, discutate și criticate, a cronicii muntene trebuie să fi avut ca bază o continuare până după 1450 a acestei lucrări.
- ↑ S-a încercat acum în urmă de un tânăr învățat italian, d. Tagliavini, bun cunoscător al limbii românești, să i se atribuie Stolnicului niște însemnări lexicografice, prezintându-se facsimile după manuscript, dar eu, care cunosc bine scrisul lui Constantin Cantacuzino, pot spune că lucrarea nu e a lui. V. Studi Romeni, I.
- ↑ În volumul al V-lea din Magazinul istoric pentru Dacia s-a dat această serie de povestiri contemporane pe care le-am atribuit și continui să le atribui lui Radu Popescu. Este însă o altă părere, părerea lui C. Giurescu. Dar nu văd între contemporani pe nimeni care ar fi putut scrie în felul acesta.
- ↑ Am tipărit socotelile școlii acesteia în vol. I—II din Studii și documente, și desigur că ele s-or mai fi păstrând în arhiva bisericii catolice din Iași
- ↑ D. Ștefan Ciobanu a arătat la Academia Română că aceea ce ne închipuiam cu privire la cartea aceasta este cu totul altceva decât realitatea; că e vorba de o lucrare cu mult mai bogată și cu mult mai originală de cum se crede.
- ↑ Cartea a fost tipărită târziu de Antioh, fiul lui Dimitrie Cantemir, după apariția cărții lui Montesquieu, dar Antioh Cantemir a fost ambasador al Rusiei la Paris și aici a trăit în cercul filosofilor francezi: în această vreme el a avut legături și cu Montesquieu. Antioh Cantemir avea manuscriptul latin al cărții părintelui său și l-a comunicat în aceste cercuri.
- ↑ El este și un tip dramatic; mai târziu la Constantinopol, când fiul său Constantin a trădat pe turci trecând de partea Rusiei, bătrânul de șaptezeci de ani a fost decapitat. Suntem totdeauna înduioșați când este vorba de pieirea lui Constantin Brâncoveanu, dar trece cu totul neobservat sfârșitul acesta crud al unuia dintre oamenii cei mai buni care au domnit vreodată la noi, reformând școala, mănăstirile, organizând industrii, alcătuind legi noi.
- ↑ Titlul Băgări de seamă, corespunzând Observațiilor lui Raicevich, ajuns agent austriac la București, ne face să ne întrebăm dacă nu cumva el a cerut cartea și a îngrijit de publicarea ei la Viena.
- ↑ Mai târziu și la Neapole.
- ↑ Am publicat primele lui încercări clasice în Revista istorică, III.
- ↑ Pentru lecturile de atunci două cazuri: biblioteca de lângă Iași a familiei Roznovanu, la Stânca: nu e nici un singur romantic în cărțile cu legătura de pe vremea lui Napoleon. Aici, la București, în palatul Știrbei, biblioteca foarte frumoasă a fostului domn cuprinde cărți cu note ale lui, care sunt numai de caracter clasic.
- ↑ Un Télémaque de la 1788, pe care l-am cumpărat de curând, cu titlul scris pe copertă grecește, are ștampila cirilică a lui A. Florescu.
- ↑ Pe una, Badea Diftereul, am retipărit-o în Biblioteca literară de la Vălenii-de-Munte.
- ↑ Rând lipsă în original (n. ed.).
- ↑ Idem.
- ↑ Când un german, care luase pe o româncă din Ardeal, o scriitoare cu oarecare merit, Lucreția Suciu, Wilhelm Rudow, a încercat să facă o istorie a literaturii românești, foarte slabă, dealtfel, în nemțește, cu știri luate în cea mai mare parte din cercul Convorbirilor și, evident, din punctul de vedere al Convorbirilor, au fost însărcinați doi dintre prietenii mai tineri ai lui Hasdeu să scrie o întâmpinare plină și de ironie, și uneori de insulte. Unul dintre dânșii era Ionescu Gion, lipsit de orice spirit, caracter cu desăvârșire artificial, plin de mahalagisme, cu toată înfățișarea de perfect gentilom literar, altul, d. Lazăr Șăineanu, care este acum mutat la Paris (Sainéan), Hasdeu însuși desăvârșind „Trilogia“. În această trilogie era înfățișat Maiorescu cu tricornul napoleonian — Rudow recunoscuse „napoleonismul“ lui Maiorescu — și se vorbea și de gimnastica de barbișon a șefului „Junimii“.
- ↑ Samson Bodnărescu era un om foarte simplu și foarte complex, îmbâcsit de influențe străine, în mare parte germane, ceea ce-i dădea un stil indescifrabil și lumea în afară de „Junime“ râdea pe seama lui „Samsune“.
- ↑ Lipsă un rând în original (n. ed.).
- ↑ Rând lipsă în original (n. ed.).
- ↑ Am apucat vremea când se adunau toți înaintea lui Gherea, și fiecare mișcare a ochilor inteligenți ai aceluia, fiecare tremurare a bărbii rotunde și blonde, fiecare mișcare a mâinilor acelora dibace erau socotite ca niște decrete divine. Aceasta este iarăși dovada că ne aflăm în fața unei generații neorganizate, care-și caută conducătorul într-un imigrat, cu câte calități vreți, dar un imigrat, a cărui formă literară era revăzută de Ion Nădejde și vă puteți închipui ce poate însemna corectura conducătorului Contemporanului de la Iași, om care niciodată nu s-a gândit la ce înseamnă o formă literară. Jargonul lui Gherea trecea prin corectura lui Ion Nădejde, și cu toate acestea scriitori până în vârful unghiilor, mergând până la cea din urmă legătură între două cuvinte, s-au lăsat conduși de dânsul.
- ↑ Era, de pildă, un cititor al lui Töpffer, scriitorul genevez, care are lucruri foarte frumoase: este un spirit de Geneva deosebit de spiritul de Paris.
- ↑ Eu știu ce se citea pe vremea aceea, pe vremea când generația mea se forma: librăria noastră prezenta pe Alphonse Daudet, în Tartarin de Tarascon, o literatură care nu putea influența nici într-un fel, pe Bourget, în criticile sale, în Încercările de psihologie contemporană și în primul său roman, Cosmopolis, și ceva din literatura rusească.
