Marină

„Se-ntorc pescarii în spre sat ;

Pe țărmu-n neguri cufundat

Lucesc luminile lor rare,

Scântei perind în depărtare.

Și ceru-i sur, greoiu de nori,

În noaptea plină de fiori

Tânguitorul val se bate

De-a stâncilor singurătate.

Și s-aud glasuri răsunând,

Vre-un cântec trist din când în când,

Din vârf de munți un clopol lin

Revarsă glas de jale plin,

Iar goelandul solitar,

Stăpânul valului amar,

De vântul mărilor trezit,

Bocește-n cuibu-i de granit.

Întunecat e tot și mut;

Din cerul aprig și tăcut

Pe ape fără de sfârșit

Se cerne ploaia liniștit.

Încremenite toate par

De somnul blând al morții, — doar

Tânguitorul val se bate

De-a stâncilor singurătate.”

1890

Share on Twitter Share on Facebook