Arad

[...] Lunga stradă care începe de la gară, e cu desăvîrșire măreață, vrednică de orice capitală modernă, asemenea cu o bucată din Ringul vienez. Două alei despărțite printr-un spațiu lat poartă numai clădiri de mîna întîi, între care statul a sămănat palate impunătoare: văd și o biserică a cărei fațadă e ocupată de stîlpi uriași. Astfel se ajunge într-o piață, și de aici orașul se răsfiră în străduțe modeste, dar foarte curate. Una cuprinde o bisericuță românească, veche, joasă și cu turnulețul de lemn. [...]

A doua zi înțeleg în sfîrșit ce e acest măreț Arad. Strada pe care am venit de la gară e „bulevardul”, care cuprinde primăria, biserica romano-catolică, cele mai mari hoteluri și cîteva însemnate clădiri de negoț. Ziua, el se arată ceva mai puțin strălucitor, dar impune totuși foarte mult, atît prin frumuseța zidirilor, cît și, mai cu seamă, prin lărgimea iui deosebita. Cei care au pus la cale și au supravegheat alcătuirea acestei mari artere de viață, au fost fără îndoială niște oameni cuminți.

Dar măreția se mîntuie aici: abia se mai desfac din „bulevard” cîteva străzi cu case înalte, nouă, ținute foarte curat. Încolo se înfundă numai vechile uliți smerite ale tîr-gușorului mureșan de odinioară. Apoi, în fund, prăvălioare mărunte duc pînă la podul cel lung, de lemn înnegrit, care se desfășură batrînește deasupra Mureșului. [...]