Blaj

La început e un sat ca oricare altul, poate cu case mai bune și mai strînse. Suim în tina, printre îngrăditurile de lemn. Apoi iată o stradă de tîrgușor, largă, cu copaci de bulevard și locuințe mărunte. Din ea poți trece în ulicioare mai strîmte, unde la cutare clădire din colț se văd afișe albastre, de teatru, și o firmă de cafenea. Case cu mai multe rînduri se descopăr ici și colo. Apoi te afli deodată într-o piață neobișnuit de mare, fără lumină, fără pavaj, împrejmuită cu un șir de gospodării orășenești bunicele, peste care se ridică palate școlare într-un stil simplu, solid și cam trist și o mare biserică făcută după cele apusene din veacul al XVIII-lea. Mai în lături e un castel, o curte boierească mare în care pînă tîrziu se mai văd lumini.

Un străin, rătăcit aici, n-ar înțelege nimic din toate aceste nepotriviri. E această întinsă așezare întunecoasă de la împreunarea Tîrnavelor argintii un sat sau un tîrgușor, și de ce tîrgușorul să aibă această înfățișare neobișnuită ?

Sat a fost aici, din vechi timpuri. [...] Apoi un gînd al înverșunatului luptător pentru drepturile românești, Inochentie Clain, strămută pe această nesigură episcopie a Făgărașului, aici într-unul din satele domeniului, la Blaj. Biserica răsări, castelul fu prefăcut și îmbogățit, cea dintîi școală pentru preoți, cea dintîi școală mai înaltă pentru mireni își căpă-tară pe rînd sălașuri umile; o mănăstire a Sf. Treimi, alta a Bunei Vestiri cuprinseră în ele călugări învățați, dascăli de școală, dintre care mai tîrziu, răsări ceata aleasă a canonicilor. Episcopia se făcu Mitropolie supt Șuluțiu, după acea zi mare din anul 1848 cînd pe acest cîmp din marginea Tîrnavelor iobăgimea românească ceruse să coboare din ceruri libertatea asupra unui neam nenorocit. [...]

Întrebuințez ziua ca să văd bisericile Blajului și acele școli de preoție și de învățătură a mirenilor, care, venind tocmai la ceasul lor, cînd se închideau izvoarele de lumină mai umilă ale mănăstirilor, au dus mai departe grija pentru cartea românească și, statornicind legături noi cu cultura Apusului, au deschis largi orizonturi cugetării neamului. Aici e pămîntul sfînt al Blajului, în locurile unde au scris cu sîngele inimii lor și au învățat pe alții cu toată căldura credinții ce stătea întrînșii acei înainte — mergători ai culturii naționale românești care au fost blîndul călugăr Samuil Clain, asprul muncitor fanatic Șincai și cumintele alcătuitor de teorii Petru Maior. Acești trei oameni mari ai unui popor mic trăind în împrejurimile cele mai grele au plecat pe rînd din această reședință episcopală unde ei nu puteau fi înțeleși pe deplin, și nici măcar îngăduiți, cu întregimea firii lor [...]

O grădină botanică mărișoară își întinde copacii deși spre acel țărm al Tîrnavelor unde o cruce, arată și astăzi locul unde miile țărănimii noastre s-au strîns în acea zi de mai a lui 1848, pentru a primi solia de libertate și chemarea la luptă prin care ea se întărește și rămîne. Este și un mic Muzeu și o bibliotecă destul de bună.

In față, aceiași copii puternici, cuviincioși și harnici ai satelor noastre au un internat, ținut cu o deosebită îngrijire. Și el e o zidire nouă, deși tocmai prin acele locuri au făcut școală pentru mireni vechi, apostoli ai culturii blăjene. În același șir se află preparandia de învățători și școala „normală” sau primară a băieților. [...]