Caransebeș

Dincolo de apă, trăsura se zguduie pe un drum prost, măcinat și săpat în rătăcăni, între case care încep mai bine decît în Lugoj. El duce apoi între fronturi mai înalte de clădiri de stat, spre o piață. [...] Piața Caransebeșului e mică. Acolo se strîng la tîrgurile de joc sătenii în șube cafenii și sure, femeile gătite, care în aceste părți poartă la spate, în loc de catrință, numai oprege, fire răsfirate de lînă roșie prinse într-o bată țesută cu fir. Acuma însă, în dimineața de vineri, piața e cu totul goală. Dintre micile clădiri bătrînești, fără nici o frumuseță, răsare împopoțonatul palat, prea mare pentru trebuințele unui loc ca acesta, pe care l-a înălțat, sub înrîurirea marii risipe trufașe a satului, un Consiliu comunal.

Temeiul de zidiri și de viață al orașului e această stradă prin care am trecut la sosire. [...]

De cealaltă parte a străzii, cele două școli: seminariul și preparandia de învățători, cu școala de aplicație alipită la dînsa, sînt unite în aceeași clădire mare, cuprinzătoare, luminoasă, și bine îngrijită. Mă mai bucur încă odată la vederea acestor tineri inimoși și mîndri de neamul lor care învață astăzi în deosebite școli pe care le ține țărănimea noastră din aceste părți. [...]

De la librăria d-lui Simtion din Arad nu mai este alta pînă la aceea care funcționează pe lîngă episcopia Caransebeșului. În tipografia ei se editează, sub conducerea d-lui

Enea Hodoș, care a strîns atîtea frumoase cîntece bănățene, o bibliotecă pentru popor, „Biblioteca noastră”, care da alegeri de scriitorii români și cîte un studiu, care privește îndeosebi viața românilor din Banat.

De la piață cotim pe lîngă căsuța care a fost cea dintîi reședință a tinerei episcopii românești de Caransebeș, și înaintăm prin străzile curate ale unei mahalale cu casele mici, foarte curate care cuprinde numai tîrgoveți, „maistori”, calfe, „economi”. În marginea ei curge rîul Irugei, învîrtind cîte o moară înnegrită. Iar în față se văd zidurile albastre ale munților. [...]