De la Moineștila Bacău

De la Comănești pînă la Moinești e o vale largă, cu înălțimile scăzute. Lanuri întinse de porumb acopăr acum coastele. Privirea se deschide în toate părțile asupra pădurilor, satelor risipite și sămănăturilor. [...]

Întîi tot drum prin muncele, într-o vale largă. Un sat care e cuprins în comuna Moineștilor. Fabrica de petrol, alte sate, destul de bune.

Tazlăul trece răsfățat printre brațele moi ale sălciilor aplecate; un zăgaz înalt, încheiat cu lemnării, apără șoseaua de mînia ce-l cuprinde cînd primăvara-i crește puterile și el se aruncă nebun asupra cîmpiilor pe care începe a înverzi grîul în arături.

Tot mai departe urmează, acum în soare, lanurile de porumb și pajiștile albe, pajiștile albastre, stropite și unele și altele cu flori galbene, ca un nisip de aur. Deodată, în stînga, tot șirul munților se vede învinețind în fundul zării — priveliște de o poezie măreață.

Drumul urcă un deal răpede spre satul Scorțeni. El lasă să se vadă supt înălțimi verzi case gospodărești cu curtea foarte bine îngrijită. Ele mărgenesc îndată șoseaua. În cea mai frumoasă din ele întîlnesc pe profesorul și scriitorul P. Missir și familia sa, cari petrec vara în acest minunat colț de țară.

Drumul se coboară printre arbori și fînețe înflorite. Muncelele scad necontenit. Luncanii, un sat sărăcăcios și urît, e străbătut răpede. Dimpotrivă, Mărginenii, lîngă Tazlău, nu se mai mîntuie. Dacă se vad locuinți neîngrijite, altele au ferești mari, ce se deschid și sînt lipite uneori cîte două împreună, precum și porți și cerdace de lemn săpate, perdele. Primăria e o cocioabă, dar eleganta școală se poate număra printre cele mai bune din țară.

Vecinătatea Bacăului se arată prin cîteva case între arbori departe, prin sera unui orășean, care și-a ales și locuința lîngă dînsa, prin trăsuri ce duc la țară copii bine gătiți, prin linii ferate, bariere și trenuri de marfă și prin dunga de dealuri care înseamnă, la capăt, lunca Siretului. [...]