De la Năsăud la Bistrița

Avem mai departe, în strîmtoarea de dealuri care unește cursul Someșului cu al lungului rîu Bistrița, sătuceanul Prislopului, micuț și sărac. [...] E o pustietate desăvîrșită; bărbații s-au dus la tîrgul Năsăudului, femeile, care se tem de frig mult mai mult decît ale noastre, nu cutează a ieși din marile cămări încălzite. În Dumitra, ce urmează peste puțin, gospodăriile sînt mai risipite: ele înfățișează clădiri trainice de mari bolovani dia munte, dați cu var sau acoperiți numai cu tencuială. Pe o înălțime se vede turnul negru și o biserică gotică, reparată și înălbită de curînd. Satul, mai risipit decît cellalt și cu mult mai îngrijit decît cele din părțile Brașovului, Sibiului, ale Tîrnavelor, are mai multă viață. [...]

De la panglica nesfîrșită a Dumitrei, începe unul din cele mai grele dealuri ale ținutului, pe care se urcă o cab îndrăzneață printre stejarii deși care se umezesc de neguri și printre tufișuri unde cîteva fire de măcieș și de porumbrele se zbîrcesc încă de frig. De pe culme se prinde în urma toată desfășurarea albastră a dealurilor pînă la cele care sînt departe peste dunga nevăzută a Someșului. Jos, Dumitra, se deosebește numai cît o tufă de românițe albe, iar din Cepari se mai zărește gîtul alb al bisericii. În față se mai ridică o movilă rotundă cu plete roșii de pădure bolnavă și din căsuța care se desface deasupră-i s-ar fi văzînd și mai departe, pînă către Clujul depărtat.

Cînd ai mîntuit coborîșul pustiu, Bistrița întreagăți se desfășoară în toată limpeziciunea, înșirînd în marginea drumului mare, între multele dealuri care se învălurează din toate părțile, casele mari albe, acoperemintele roșii ale cazărmilor din capăt, turnul de pază al vechii biserici din piață. Pe șoseaua care se înfășură într-o lungă rotunjire, vin căruțe și trăsuri care duc pe drumul Năsăudului. Diligența trece încărcată cu pachete pătrate și cu pachete colțurate, care tremură la suirea dealului.