Deva

Aceea e vestita cetate a Devei, dincoace de Mureș. Poate că ungurii năvălitori în veacul al Xl-lea au găsit-o în mîinile unui voevod al românilor, cu numele și faptele pierdute, ca ale unui învins. Dar clădirea așa cum se deslușește astăzi e, neapărat, mult mai nouă. Ea a fost pusă din nou în stare de luptă de către acel general al ferdinandiștilor, sprijinitorii Craiului austriac Ferdinand în Ardeal, care a fost spaniolul Ioan-Baptist Castaldo. De aici s-au hotărît atîtea mișcări de oaste împotriva zapolyenilor, care țineau cu craiul ungur, și din acest loc s-au trimis chiar feciori de domni pribegi pentru a căuta, cu haiduci din aceste locuri, stăpînirea asupra Moldovei și Țării Românești: un Radu-Iliaș, un Alexandru-Aron. Apoi cetatea și-a pierdut cu totul însemnătatea, ajungînd numai un adăpost la vreme de nevoie al locuitorilor satului de jos, al Devei. Pînă ce la 1849 un căprar din oastea moților, se zice, s-a furișat aici, jertfindu-și viața, și a făcut, prin praf de pușcă, să izbucnească pietrele sure ale vechiului cuib de tiranică stăpînire. [...]

Se păstrează în Muzeul comitatului, care mi se arată, de-altminterea, cu cea mai mare bunăvoință, inscripții romane din Grădiște, bucăți de piatră împodobite cu lei, cu cocori frumoși desfășurați, cu flori, culese toate din acel cîmp de moarte al Sarmisegetuzei, al Ulpiei Traiane. [...]