Spre Deva

[...] Șoseaua se desfășură drept înainte pe lîngă apa Cernei și linia căii ferate, unde o locomotivă singură lunecă după sălcii, pufăindu-și fumul în urmă. Femeile din Peștiș, îmbrăcate cu toatele — tulpan pe cap și rochie scurtă de lînă cu flori — se întorc de la tîrg, unde au adus merindele de fiecare zi ale locuitorilor. Cîte un lucrător trece cu șăpcuța pe ceafă. Văd numai un moș cu pletele rare în vînt și un bărbat tînăr care-și duce încet în car nevasta bolnavă, culcată pe pernă înflorită, sub cațaveica de blană. [...]

Acum se văd bine Munții Apuseni, albaștri, în fund. În față, deasupra Mureșului, ascuns într-un fald de vale, se desfășură o perdea de înalte predealuri cu cîte o rămășiță de pădure deasupra și, jos, o salbă frumoasă de sate. Cel din urmă la dreapta e cel de la Simeria, cu acea mare mușcătură pe care i-au făcut-o rîndurile de lucrători care, din cele mai vechi timpuri, au scos de aici piatră roșie. Mai aproape, cam

În fața noastră, se deslușește un vîrf stîncos, purtînd pe dînsul o cetate sfărîmată, cu liniile dărăpănate, dar foarte ușoare de înțeles, colț de stîncă istorică deasupra stîncii sălbatece.