Împrejurimile Turzii

Cum ieși din oraș prin podul cel lung de lemn, cîmpia se rotunjește între Munții Apuseni și dealurile de peste Arieș. E o mare întindere de bogăție lina, pe care însă acum toate roadele pămîntului s-au vestejit și au fost culese. [...]

Aici acum trei sute de ani era o tabără, cu două căpetenii și două jurăminte de credință. Într-o dimineață limpede de august într-o duminică din anul 1601, un om care se ridicase abia, printr-un ultim avînt mare de vitejie, din cele mai cumplite nenorociri, un domn care n-avea țara, un căpitan care n-avea altă oaste decît lefegii străini, un soț și un tată care nu mai știa dacă în depărtatul Făgăraș mai trăiesc părăsiții săi, se gîndea la o cale de întors, mîntuitoare și răzbunătoare, către depărtatele căi ale Carpaților. Tîlhărește, o ceată de ostași veni să-l prindă din porunca soțului său de arme, aceluia cu care abia cîștigase o mare biruința. [...] El se împotrivi, dar topoarele-l tocară. Capul fu zvîrlit pe miriștile strivite ale acestei cîmpii, și pe același giulgiu de aur aspru pe care sîngele lui scump îl păta de purpură împărătească, i-a stat trupul, dat în vileag fricoșilor și mișeilor. Apoi prieteni, spălară aceste rămășițe pîn-gărite de cruzimea neomenească și păgînă a trădătorilor, le ispalară, spune poporul, cu multe lacrimi, la fîntîna ce se tzice pentru aceea pînă astăzi „a plîngerilor”, și tot aceia în-|fășurară în marame albe capul, poruncitor peste soarta multor oameni, care fu așezat cu cinste în mănăstirea de odihnă a părintelui și strămoșilor lui. [...]