Ocna Sibiului

Un drum paralel cu al Săliștii duce spre Ocna. În stînga sînt zimții albăstrii ai munților, cei făgărășeni de o parte, ai Rășinarilor de alta, și prin crestătura dintre alte două șiruri se ghicește valea strîmtă a Oltului. În dreapta, sînt delule-țele pe care le pătează viile Sibiului, iar mai departe mijesc coperișurile de țiglă roșie, amestecul de alb și trandafiriu, supt livada pomilor bătrîni, unde e Rusciorul. În față, o dungă de șes printre lăvicere înguste de porumburi, de grîne, de cânepe. Cotești la dreapta prin această cale fără arbori, cu pămîntul cenușiu scrupos, sărac, și ești îndată în satul Șura-Mică.

Nici nu e altceva decît o lunga înșirare de șuri zidite. Culmi mari de țiglă, ferești cu obloanele verzi, pridvoare, curți cu totul închise privirilor. Zi și noapte se perindeaza turmele pripite și încetele cîrduri de bivolițe negre, spurcate prin bălțile din împrejurimi. Pe o înălțime la mijlocul satului stă marea biserica veche, cu ferești gotice înflorite, în zidul gros de bolovani îngrămădiți. O înconjură cea mai romantică din vechile curți pustii. [...]

Mai este acum, pînă la Ocna Sibiului, un drum scurt printre micile ogoare unde, în această zi de august, lucrează la culesul verdețurilor săsoaice cu cocheta pălărie de paie alba peste părul împletit și întors în roată. [...]

Aici au venit odinioară romanii, căutînd sarea pe care n-o găsiseră încă dincolo de munți și pe care n-o scotociră niciodată din munții Moldovei. Din locuri depărtate, de la barbarii ținuturilor vecine, din țările de peste Dunăre pînă adînc în Balcani, veneau negustorii aducînd cu sine acele monede de aur și argint cu chipuri de cesari și de împăratese, acei bani grecești de la Dyrrhachium și din părțile macedonene, care ies la iveală necontenit la răscolirea sapei plugarului și la despicarea brazdelor de plug. [...]

Lacurile acelea negre, cu luciul de ardezie, în care bolnavii își caută însănătoșirea pe margini, pe cînd la mijloc adîncimea se cufundă prăpăstuit în zeci de metri, sînt ocnele de odinioară, năpădite de apă. Altele sînt abia muiate de pre-lingerea pîraielor, și, într-una, care primise după lupta din 1848 trupuri sîngerate de honvezi revoluționari, uciși de ostașii împăratului, un șivoi sălbatec de munte ridică deasupra pe cîțiva dintre bieții mucenici, păstrați minunat în sare, și în cinstea cărora s-a ridicat un mic monument pe deal, după ce i-a primit în sfîrșit pămîntul. [...]