Orăștie

De la Alvinți sau Vinți trenul duce drept spre apus. E o cîmpie desfășurată la picioarele munților de aur ai moților, care-și scrijelează linia culmilor: tot lanuri de cucuruz îndelung uscat, care se culege. Peste puțin locul se face mai larg și lîngă o stație mărunțică vezi abia un monument sărăcăcios, din care se înalță trofee aurite. Acesta e vestitul Cîmp al Pîinii, în care turcii, veniți prin Poarta-de-fier, au fost cu totul nimiciți de oastea regelui unguresc Vladislav. Luptătorii domnului muntean se aflau între învinși, și ei vor fi dorit această soartă, iar biruitorii înșii erau doi români din județele grănicerești ale Banatului și Hunedoarei: Paul Chinezul și Bartolomeu Dragffy, din neamul lui Bogdan-vodă. Întemeietorul țării Moldovei, îndată ești în Orăștie.

Urmăm întîi un drum lung printre lanuri; pe margenc trec necurmat, pe jos și călări, săteni din aceste părți, care se întorc de la bîlciul ce se frămîntă colo în fund la stînga, pe malul rîului Orăștiei. Portul e cu totul deosebit de acela cu care te deprinzi pînă aice; e mult mai puțin frumos, mult mai lipsit de podoabe. Bărbații, cu sau fără chică, poartă pălăriuțe mici; cămașa fără înflorituri se umflă larg; în locul ițarilor sînt pantaloni albi foarte înfoiați; opincile se întrebuințează mult. Unele femei se îmbracă tocmai ca la tîrg, altele au catrințe foarte înguste și o învelitoare simplă în jurul capului. Pe această mucedă vreme de toamnă toți poartă tundre sure și sarici lînoase. Fetele sînt uneori ocheșe, dar alte ori bălane. [...]

În acest loc a fost jude un Ștefan Românul, rudă, ca și Corvineștii, cu domnii munteni, și al cărui fiu Nicolae, zis Nicolaus Olahus, a fost episcop unguresc, scriitor și unul dintre cei mai învățați oameni ai Ungariei acestui timp.