Spre Hațeg

Începînd o zi nouă în amestecul de zgomote al bîlciului care s-a deschis sub ferestrele noastre. Albul gălbiu al hainelor de aba, albul sinelit al cămășilor femeiești, negrul unor broboade, roșul din vrîstările catrințelor și șorțurilor și străi-țelor (traistelor) se preschimbă iute sub ochi. Maiurile pocnesc la pîrghia unde flăcăii cu pălăriile înverzite și înflorite își cearcă rîzînd puterile. [...]

Aceste locuri cu înfățișare pașnică și înflorită, de pare că ar fi pregătite numai pentru lina pășunare a turmelor, ascund în ele fierul tare și aurul scump. Sîntem aproape de munții agatîrșilor și de sălașurile dacilor războinici.. La capăt curge Streiul, o apă ușoară, cu unde verzui, revărsată larg între cele mai frumoase zăvoaie de sălcii înfoiate, cu trunchiul modîlcos, de pădurici tinere și de bogate: pășuni. Pare un rîuleț de podoabă care străbate parcul unui; magnat. Dar pe undele puține și limpezi călătorește o veche poveste măreață care atinge pînă astăzi inimile noastre; ea spune despre neamul neînfrînt al dacilor, cei mai depărtați; dintre înaintașii noștri, despre războaiele eroice cu cei dintîi ostași ai lumii, cu împăratul cuminte și stăruitor venit de peste Dunăre, de peste Mare, din cetatea stăpînitoare a lumii; ea cîntă despre visurile lui Decebal strămoșul, care și-a cufundat comorile în această albie de prunduri și a mers să se îngroape sub ruinele regatului său sfărîmat de un dușman ce nu se putea învinge. Au trecut o mie opt sute de ani încheiați de la jertfa de sine a barbarului acestuia de la care ne vine o parte a neamului, precum de la romanii biruitori pornește și limba noastră. [...]