Sighișoara

Nici unul nu se poate asămăna cu dînsul ca frumusețe a orînduirii, ca păstrare bună a străzilor și caselor de odinioară, ca liniște și curățenie în împrejurimile de astăzi. Copaci deși sămănați cu acoperișuri roșii de țigle suie un deal ca o căpățînă de zahăr. Trei turnuri mari de biserici străpung mulți caselor vechi, iar sus de tot pe vîrful țuguiului împădurit stă o biserică medievală, cinchită fricos, cu un turnuleț ce cutează abia să privească. Intri peste un pod cu obișnuitele taxe de trecere și de „floașter”, te.înfunzi din dosul culmii aceleia a cetății, printre casele curate ale unor „Maieri”, ai la dreapta o biserică românească, și ea din alte vremuri, și se răsfiră acum în toate părțile ulicioare de tot strîmte, în care oamenii se lipesc de părete cînd trece cu sunet și răsunet cupeaua [...] Casele, mari, păstrează toată înfățișarea înaltei lor vechimi, în acoperișurile clădite foarte sus, în fereștile mici, în bolțile de poartă și în umbroasele curți pietruite. Din toate părțile scările de piatră duc la cetate, ca în orașele Italiei sau ale Dalmației, săpate în stîncă. Apoi, cînd te-ai descurcat din hudicioarele bătrîne ale acestui Niirnberg, te afli într-o stradă largă, cu case modernizate, cu prăvălii strălucitoare, care taie întreg orașul, încheindu-se de o parte în buruienile de către gara, iar de alta într-una din cele mai frumoase piețe din Ardeal. De aici începe suișul de căpetenie către biserică, apoi către gimnaziu și casa nouă a comitatului. [...]