Trei vagabonzi la poartă-mi vin;

Artiști — o mică trupă:

Copiii după ei se țin,

Și cîinii dau să-i rupă...

Sunt doi micuți, e mama lor;

Ea, cu flașneta-n spate.

E-o zi de toamnă, pic de nor,

Dar cât de triste-s toate!

Cu ochii duși, ca în extaz,

Ea cîntă, și ei joacă.

Îi cade părul pe obraz

Și praful o îneacă.

Ei joacă, sar și se-nvîrtesc,

Împiedicați în zdrențe;

Răsuflă greu cînd se opresc

Și fac la reverențe.

Întinde piciul istovit

O pălărie spartă:

Comèdia s-a isprăvit,

De-acu — la altă poartă...

Pe urma celor ce s-au dus

Vîrtej de frunze-aleargă...

Că mulți mai poartă Cel-de-sus

Pe lumea asta largă!