Te simți mai singur astă-sară,

Mai mohorîtă-i azi odaia...

Auzi cum șiruie afară,

De-a lungul streșinilor, ploaia!

Trist, ca o plîngere-necată,

Răsună-n noaptea cea pustie,

În noaptea asta-ntunecată

Ce-ți pare-un veac de insomnie...

Și cum în van te lupți cu firea

Să cauți vieții tale țîntă,

Să smulgi o rază din orbirea

De patimi care te frămîntă,

Se-nalță-n mintea-ți aiurită

Stafia vremilor uitate,

Privindu-te nedumerită,

Cu brațele încrucișate...