Zadarnic !

Senina Dimineață pătrunde-n casa mută,
S-apropie de patul poetului cu teamă;
S-aplecă, și obgajii cei palizi îi sărută.
Șoptindu-i la ureche, la visuri nouă-l cheamă:

— E primăvară nouă, copile, primăvară!
N-auzi tu rîndunica la geamurile tale?
N-auzi pe-nvăpăiatul Pegas zburdînd la scară ⁴ ,
Nerăbdător să zboare pe necuprinsa cale?

E primăvară nouă... Covor de flori s-așterne;
În cer e zvon de clopot și glas de ciocîrile.
Viața-și rennoiește izvoarele-i eterne,
Și-i beată lumea-ntreagă de-atîta veselie!...

Poetul n-o ascultă; rămîne surd la șoaptă:
Pleoapele-s căzute și mîinile-nghețate...
Zadarnic, jos, la scară, Pegas îl mai așteaptă,
Zadarnic mușcă frîul și din copită bate —
Zadarnic!