La Curțile Nouă, din capăt de țară,

Tremură din vîrfuri plopi cu frunza rară...

Nu știu: mîndrul soare străluci deodată,

Ori în prag frumoasa Irină s-arată?

În cosiță-și prinde garoafa-nflorită...

Pleacă la fîntînă și vine zorită.

Șuieră mierlița, strigă cucu-n leasă:

„Cucule, azi-noapte m-am visat mireasă...”

Pune jos oleacă albele cofițe,

Scutură de rouă negrele-i cosițe;

Cată peste umăr, inima-i îngheață:

Soarele pe dealuri s-a-nvălit în ceață...

Galbenă de spaimă vine-n fuga mare:

— Mamă! grea furtună amenință-n zare...

Negri ca păcatul nouri se ridică...

Inimioara toată mi-a-nghețat de frică!

— Draga mamii, dragă! Vestea ta nu-i bună!

Nu-s nici nouri negri, nu-i nici grea furtună...

Ci păgînătatea într-acoace vine,

Ca să mi te ceară, Irino, pe tine...

Crește-n zare goana pulberii stîrnite,

Zguduie pămîntul ropot de copite...

Aleargă prin casă bătrîna și plînge,

Frumoasa Irină mînuțile-și frînge:

— De-acu, mamă dulce, rămîi sănătoasă,

De te-a-mpins păcatul să mă faci frumoasă...

Fost-ar fi mai bine să mă-nghiță iadul

Decît să mă vadă roabă Țarigradul!...

...Spumegînd se bate Dunărea pe maluri,

Caicul pornește clătinat pe valuri,

Soarele preschimbă apele-i în sînge,

Frumoasa Irină se roagă și plînge:

— Turcule, dă-mi drumul să mă-ntorc la mama,

Mi-am uitat pe masă salba și năframa;

Mi-am lăsat acolo lada mea de zestre,

Și-au rămas orfane florile-n ferestre...

Dunărea bătrînă curge tulburată,

Frumoasa Irină stă îngîndurată,

Șopotind se-ngînă valurile-n spume,

Parc-ar tot striga-o cineva pe nume...

„Nu-i seraiul vrednic tu să-i fii podoabă!

Nu-i vrednic sultanul să te facă roabă!...”

Soarele se stinge scăpătat pe dealuri,

Și-a pierit frumoasa Irină sub valuri...

...Iar de-atunci bătrînii spun că-n locul unde

Și-a găsit copila mîntuire-n unde,

Dunărea mi-aduce apă vecinic lină,

Ca să doarmă-n pace frumoasa Irină...