E ziua crucii azi — zi sfîntă!

E chef și chiot prin podgorii,

Ici mustu-n cadă se frămîntă,

Ici trec glumind culegătorii:

Românii toți cu voie bună

Cinstesc o datină străbună...

Sub nucul secular e hora,

Bătrîni, flăcăi, neveste, fete.

Străluce-n ochii tuturora

Văpaia veseliei bete —

Și rîd și se-nvîrtesc și saltă

Învălmășiți toți laolaltă!

Dar ce-i acolo? Ce minune?

Ce fug femeile și țipă? —

Începe lumea să s-adune

Din toate părțile-ntr-o clipă,

Aleargă ca la urs, grămadă,

Se-ndeasă, se-mbrîncesc să vadă...

Un satir mic, încins cu viță,

S-a prins în horă fără veste,

Și, behăind ca o căpriță,

Dă spaima-n fete și-n neveste,

Dar, pîn' să-l ia de scurt poporul,

A șters-o grabnic drăcușorul...

Aive-a fost ori numai șagă?

Întreabă toți și-ntreabă zarea.

Bătrînii doar își rîd în barbă:

Nu-i prinde-așa ușor mirarea!

Ci mai vîrtos la chef se-ndeamnă:

„Copii! belșug și spor înseamnă!”