Spun povești minuni destule

Despre Pintea Năzdrăvanul,

Spaima-ntunecatei cetini

Ce-mpresoară Caraimanul.

Mari isprăvi de vitejie,

Cunoscute poate vouă. —

Ascultați acu la mine,

Să vă spun și eu vreo două...

Pintea, fraged copilandru,

La ciobani intrase slugă

Și-l muncea într-una gîndul

Cum ar face el să fugă:

Bacii lacomi nu o dată

Mi-l lipseau de prînz ori cină

Și-l certau apoi în pilde,

Ca să-i caute pricină...

Într-o zi, umblînd cu turma,

Întîlnește-n cale-o zînă:

— Bună vremea, măi voinice!

— Bună inima, stăpînă!

— Spune-mi mie ce te doare

Și de ce ești trist la față?

Poate eu voi fi în stare

Să-ți ajut cu vreo povață...

Pintea stă prostit și rîde...

Ce să-i zică?... Ce să-i ceară?

Mai nu crede, mai se-ndeamnă

Și răspunde-așa,-ntr-o doară:

— Dă-mi putere, sfîntă zînă,

Ca să-i bat pe toți ciobanii!

I-aș snopi numai o dată,

De m-ar pomeni cu anii!...

— Dacă vrei să prinzi putere,

Du-te, Pinteo, de te scaldă

Colo-n iezer unde apa

E ca laptele de caldă...

Crișu lui! Nici mai așteaptă

Altă vorbă de la zînă,

Face cum i-a fost porunca

Și se-ntoarce glonț la stînă...

Însă cînd ajunge-acolo,

Stă la gînduri și se miră:

Ori crescuse el pe cale,

Ori ciobanii se chirciră!

Cu pitici așa nevolnici

Tocmai el să-și puie mintea?

Milă-i fu ca să-i mai bată,

Și-a plecat în lume Pintea!...