Un șuier lung — gem osii ferecate —

Un strigăt viu — nebun de libertate!

Pe roți uruitoare

Vagoanele urnite

Alunecă ușoare

Mai iute, mai grăbite, —

Dar inima-mi nebună

Mai iute-ar vrea să meargă

Și bate-n piept, să-l spargă,

Să zboare-n lumea largă

De-atîta voie bună!

Griji amărîte, zbuciumări deșarte,

Vă las de-acum!

Vă las cu bine! La o parte!

Voi n-aveți ce-mi căta la drum!

Pieriți, întunecate duhuri!

Sunt liber ca ciocîrlia-n văzduhuri!

Îmi flutură părul în vînt,

Și cînt, —

Mă cheamă-n zare munții, munții mei!

Ce dor, ce dor adînc mi-era de ei!

Ce dor i-a fost poetului

De freamătul brădetului,

De murmurul izvorului,

De fluierul păstorului,

De glasul păsărelelor

Și de vecinul stelelor —

De vîrful Caraimanului,

Ce dor, ce dor i-a fost sărmanului!...