Ce de popor în templul artei sfinte!...

Sub aste bolți de veacuri consacrate

Mii de străini din țări îndepărtate

Trec rătăciți... Dar să luăm aminte...

Abia-ndrăznim să trecem înainte:

Eterne forme-n marmură-nghețate,

Vechi pînze rupte din eternitate

Vădesc ce-nalță omeneasca minte...

E-o lume-n veci de veci nepieritoare,

Comori pe care Cronos nu le-nghite:

Un Rafael, un Rubens, un Murillo...

În fund, senina Venus de la Milo...

— Dar ce te-ntorci și nu m-asculți, iubite?...

— Ce ochi albaștri! Cum o cheamă oare?