Pe lîngă ziduri vechi de vechi palaturi

Trec adîncit în gînduri, pe-nserate...

Pe-aici cîntau demult fîntîni curate,

Rîdeau grădini cu înflorite straturi.

Azi sunt ruini, și gîndu-abia străbate

În negura acelor negre leaturi...

Dar de mă-ntorc și cat, pierdut, în laturi,

Le văd, și-acum acolo-n vis pe toate.

Acel ce astăzi numele mi-l poartă

A mai trecut pe sub aceași poartă?

A mai trăit, acuma ani o mie,

O altă viață, neștiută mie?

Adesea iarna cînd natura-i moartă,

Ne-mbat-un miros vag de iasomie...