Duminică, — se face dimineață.

Pe ulicioara ninsă și plină de-ntuneric

Doar crivățul, unchieșul cel nebun,

Își face mendrele și zburdă-n voie,

Tot grămădind zăpadă

În dreptul ferestruiei mici

Ca s-o astupe.

Dar ferestruia licărește vesel

Și nu se lasă stinsă.

Acolo stă cizmarul meu.

Cu ochelarii vechi pe nas

El bate cuie la lumina lămpii,

Iar meșterița răscolește focul.

Dar unde-i ucenicul?

Hei, întrebați voi crivățul ce joacă

Și suflă nu se-ncurcă:

Pe ulicioara ninsă

De-un ceas se luptă amîndoi

Ca să dezgroape din zăpadă

Un coș înnămolit.

Cizmarul mermăie un cîntec

Bisericesc, pe nas,

Nevasta lui deretică prin casă,

Și ușa se deschide mare.

Copilul intră plin de frig

Și cu urechile-nghețate,

Abia tîrînd pe urma lui

Burtosul coș împodobit

Cu fel de fel de bunătăți din hală!

Trei pîni, verdețuri berechet,

Și-un chil de carne!

S-a întîmplat minunea asta rară

În casa bunului vecin!

Copilu-li suflă-n pumni, iar meșterița

Așază pîinile după cuptor,

Se uită la moșneag și — rîde.

Moșneagul, peste ochelari,

Se uită la copil, l-amenință

Cu degetul și — rîde.

Ștrengarul mic se uită curios

La amîndoi — și rîd toți trei.