Aș vrea să cînt, să-mbrac în mîndre rime

Norocul rar ce-n cîntec nu încape,

Că nu e vers pe lume să-l esprime.

Ci ca-ntr-un murmur nesfîrșit de ape

Ce se revarsă-n valuri de-armonie,

Din mii de glasuri ce-l vrăjesc de-aproape,

Sărmanul suflet cearcă, și nu știe

Ce ton să prindă, ce cuvînt s-aleagă,

Căci toate-l cheamă,-l strigă și-l îmbie...

Iar eu stau mut, — și-aș sta vecia-ntreagă

S-ascult uimit la glasurile-acele,

Privind în ochii tăi albaștri, dragă —

Vis întrupat al visurilor mele!