Văzut-ați voi, cînd primăvara vine,

Acele flori plăpînde, delicate,

Care,-nflorite-abia, mor împăcate,

Vestind albastrul zilelor senine?

Așa, poetul unor vremi uitate

Solit a fost de armonii divine

Ce-au fermecat o clipă din ruine

Tîrgoviștea cu vechile-i palate.

Cu el venea o-ntreagă primăvară

De cîntece, dar fu ursit să piară...

Trist sol sfios al zărilor albastre,

Simțind că moartea timpurie-l darmă,

Aruncă-n zorii deșteptării noastre

Întîiul glas de trîmbiță de-alarmă!