Ți-aduci aminte de grădina morții?

Era-n amurg, cînd ziua se îngînă

Cu noaptea, și, ținîndu-ne de mînă,

Lăsasem pașii noștri-n voia sorții.

Mergeam domol, vorbind în taină, pînă

Ne-am pomenit deodată-n fața porții,

Și-ntrarăm în lăcașul unde morții

Dorm înfrățiți de veșnica stăpînă.

Amețitor plutea-n răcoarea serii

Mireasma florilor de pe morminte,

Și pătrundea ființa noastră-ntreagă.

Înfiorați de farmecul tăcerii,

Tăceam și noi... Mai ții tu încă minte

Întîia noastră sărutare, dragă?