M-apropiu din nou de dumbrava cea sfîntă,

Să cad în genunchi la străvechiul altar,

O dragoste veche din nou mă frămîntă:

Îmi freamătă frunza, iar apele-mi cîntă,

Și toate ca-n vis îmi apar.

Ah, iar sunt copilul nebun de-altădată!

O floare, un flutur m-oprește din mers.

Tot gîndul mi-e farmec, simțirea mi-e beată,

Căci inima iarăși pornește să-mi bată,

Și bate-n cadență de vers!