Mergeam în întunerec și fără nici o țîntă,

Cu fruntea încrețită, cu ochii în pămînt,

Să plîng de mult uitasem, uitasem chiar să cînt,

Căci fericit e-acela ce plînge-amar sau cîntă

Atuncea cînd se simte mai trist și mai înfrînt!

Și ai venit odată cu mîndra primăvară,

Tu, primăvară mîndră a vieții mele, Li!

Cum te văzu pribagul, pe loc se-nveseli.

Și soare-n cer s-aprinse, și ciocîrlii cîntară,

Și-un rai de viață nouă deodată ne-nvăli.

Și s-a pătruns de farmec ființa mea întreagă

Cînd tu mi-ai spus o vorbă și mi-ai șoptit cu drag...

Eu mă duceam spre moarte, tu m-ai întors din prag...

— Fii binecuvîntată pe cît îi ești de dragă,

Stăpînă adorată a fostului pribag!