S-a stins pe uliți cel din urmă zvon.

Arar un pas răsună monoton

Pe trotuarul luciu și pustiu...

La colț, în umbră, micul vizitiu

Așteaptă un tramvai întîrziat:

El și căluțul lui, doi bieți fîrtați,

Bătuți de vînt și ploi,

Ce bine se-nțeleg ei amîndoi!

Pe după gît el i-a trecut un braț,

Și fruntea și-a-ngropat-o-n coama

Tovarășului credincios și blînd...

Iar calul, nemișcat și el de teama

Să nu-i alunge visul prea curînd,

Ciulește doar urechea, cînd și cînd,

În liniștea tîrzie ascultînd...

Și ninge peste ei, și nu-și dau seama.