O, tu, cea mai frumoasă dintre zâne,

Cu tot alaiul tău de bucurii,

Toți te-așteptăm cu-atâta dor să vii:

Dar nimeni, nimeni mai cu dor ca mine!

Și ce-mi aduci tu, care pe câmpii

Pui flori, și cerului dai zări senine,

Și cântec lucitor, și unde line

Izvorului, ce daruri tu-mi îmbii?

Ce vis cerca-va de isnov s-alinte

Un suflet amăgit de-atâtea ori?

O, dac-aș ști că visul iarăși minte!...

Atuncea poate-aș ramânea cuminte

Și m-aș uita cu ochi nepăsători

La iarba care crește pe morminte...