S-aud pretutindeni tălăngile sunând,

Plâng unele cu larmă și altele-n surdină,

Răspund și dau de știre că turmele-n curând

Vor coborî la șesuri...

În galbena lumină

De-abia le-auzi cum sună, mai jos, tot mai departe...

Le-adună vântul parcă în negre văgăuni

Și-apoi le-alungă iar pe văi, și iar le-mparte

Ca glasuri de alarmă ce prevestesc furtuni...

Trezite din prăpăstii de plânsetele lor,

Cresc negurile sure, alunecând tăcute,

Ies după stânci în pripă și pier ca un decor

Retras de mâna unei ființe nevăzute...

Apar din altă parte, sporind acum treptat,

Și-n falduri, ca o mantă, se lasă peste munte,

Iar piscul singuratic, sub cerul întristat,

Posomorât își trage căciula peste frunte...