Se-ntinde fără de hotar câmpia

În visul liniștii de-amiaz furată...

Doar, ca o liră-n aer spânzurată,

Sus, cântă, nevăzută, ciocârlia.

Dar ce nor alb departe-n drum s-arată?

Tot vine, crește, parcă vijelia

I-ar da avânt și i-ar spori tăria

Cum trece vâjâind ca o săgeată!

Săltând în fuga roților pripite,

Ca și un monstru cu-aripi înmiite,

Căruța Modei piere la răspânte...

A izbutit doar câteva clipite

Măreața pace-a firii s-o-nspăimânte...

Sus, ciocârlia n-a-ncetat să cânte.