Din bătrâne basne știu de-o închisoare,

Peșteră adâncă, văduvă de soare,

Aerul, de-o poștă, l-otrăvesc bureții,

Mucegai de veacuri spânzură pereții,

Și-năuntru doarme Corbea somn de vrajă,

Duhuri necurate lângă el țin strajă.

Doarme uriașul, răsturnat pe spate,

Ferecat în lanțuri pline de lăcate,

Barba-l învelește ca un strat de iarbă,

Viperi și șopârle i-au clocit în barbă...

Și-nchisoarea-i largă de-ar cuprinde-o țară,

Totuși lui i-atârnă picioarele-afară,

Ba mai pe-ndelete dacă s-ar întinde,

Două țări alături ar putea cuprinde...

Însă Corbea doarme... Pân' să se deștepte,

Mult amar de vreme trebuie s-aștepte!

Doar abia pe geană de-l atinge-o rază.

Doamne, lume nouă, cum îngheți de groază!

Doar prin somn de-și mișcă trupul într-o parte,

Lanțurile-i grele zuruie departe,

Și-o zbughesc prin găuri viperi și șopârle...

— Hai, săracă lume, cum o să te-azvârle!