Pe luncă sună coasa; jos, pe vale,

Copii fac larmă, rîd, se iau la trîntă:

Pe creangă vesel un florinte-mi cîntă...

Ce dulce-i glasul ciripirii sale!

Din popușoi un iepur sare-n cale:

Seninul zilei oare nu-l încîntă?

Un foșnet lin de frunze-l înspăimîntă

Și fuge — parcă cerul se prăvale!...

Albine fierb; lăcuste, greieri saltă;

Țînțari se bat; fug fluturi albi departe...

Bondarul singur zice ca din carte...

Eu însă zac pierdut în iarba-naltă,

Privind, cu ochii beți de poezie,

A cerului albastră-mpărăție!