Să plec, când inima-mi aici tânjește?
Hai, lut pustiu, și regăsește-ți axa!(Iese)

Ba îl și conjur,

Romeo! Toane! Patimă! Nebune!

Amorezatule! Arată-te

Sub forma de suspin măcar! Rostește

Un singur vers și mi-e de-ajuns! Exclamă

Un «ah» numai, rimează «dor» cu «mor»!

Cumetrei Venus fă-i un compliment

Și ia la zor pe Amor, paju-i orb

Care-a ochit așa dibaci când craiul

Cophetua iubi pe cerșetoare...

N-aude, nu se mișcă, nu se simte!

Hai să-l conjur, că mort e maimuțoiul!

Auzi! Pe ochii Rozalinei tale,

Pe gura-i fragă, pe bolita-i frunte,

Pe piciorușul ei micuț și gingaș,

Pe șoldu-i plin și alte acareturi,

Vin, te conjur, sub propria ta formă

Apari!

Nu-l poate supăra pe el acesta.

S-ar supăra când aș chema în cercul

Iubitei lui un duh de-un soi ciudat

Care-ar pluti în preajma dânsei, până

Ce el l-ar izgoni cu vr-un descântec...

Aceasta, da, i-ar face în necaz.

Chemarea mea e bună, e cinstită:

L-am conjurat, spre a-l face să apară!

Cred că-i ascuns acolo, sub copaci

Îi place noaptea umedă. Amorul

E orb și întunericu-i priește.

Dar dacă-i orb, e prost țintaș, firește.

Acuma șade singur sub o tufă

Și-ar vrea iubita lui în sân să-i pice

Întocmai ca un soi de rod de-acele

Pe care le botează drăgănele

Râzând în taină fetele la țară.

Romeo, noapte bună! Merg să sforăi

În pătulețul meu, căci noaptea câmpul

E-un așternut prea rece pentru mine...

Ne ducem?

Mergem. L-am căta-n zadar
Și chiar dacă-l găsim, nu-i prea bine.(Pleacă)