SCENA I

O PIAȚĂ PUBLICĂ

MERCUTIO, BENVOLIO, UN PAJ ȘI SERVITORI

BENVOLIO

Prietene, hai să plecăm acasă.
E-o zi fierbinte, sunt dușmani pe stradă,
De-i întâlnim, se face sigur sfadă:
Pe-arșiță fierbe sângele nebun.

MERCUTIO

Apoi și tu-mi ești unul din aceia care, cum trece pragul unei cârciumi, bate cu spada-n masă și strigă: «Dea Domnul să n-am nevoie de tine!» și-apoi, cum i s-a urcat la cap al doilea pahar, scoate spada la cârciumar fără să fie deloc nevoie, firește.

BENVOLIO

Sunt eu unul de-aceia?

MERCUTIO

Da, da. Ești un turbat de n-ai pereche în toată Italia, tot așa de pornit spre turbare, ca și de turbat în pornirile tale!

BENVOLIO

Ei, și mai ce?

MERCUTIO

Zău, dacă ar mai fi unul ca tine, în curând n-am mai avea nici unul, pentru că v-ați ucide unul pe altul. Măi, tu ești în stare să te sfădești cu cineva pentru că are în barbă un fir mai mult sau mai puțin ca tine. Te cerți cu altul care vinde castane, fiindcă ai ochi castanii. Ce alt ochi ar putea să găsească asemenea pricini! Capul tău ți-e așa de plin de gâlceavă, ca oul de gălbenuș, și nu o dată ai umblat cu el spart din pricina certurilor tale. Te-ai legat de unul care a tușit pe stradă, pentru că ți-a deșteptat câinele care dormea la soare. N-ai avut bucluc deunăzi cu un croitor pentru că pusese înainte de Paști un laibăr nou? Cu altul pentru că-și legase ghetele noi cu șireturi vechi? Și totuși vii să mă dăscălești asupra firii mele certărețe!

BENVOLIO

Da, dacă aș fi așa de zurbagiu ca tine, cred că nu mi-ar da nimeni nici cinci sferturi de ceas pe moșia vieții mele!

MERCUTIO

Moșia vieții? Ce prostie!

(Intră Tybalt și alți câțiva)

BENVOLIO

Pe capul meu, iată, vin Capuleții!

MERCUTIO

Și pe călcâiul meu, n-am zor de ei!

TYBALT

Urmați-mă de-aproape... Bună-seara, signori! O vorbă cu unul din voi!

MERCUTIO

Numai o vorbă cu unul din noi? Fii mai darnic: adaugă la vorbă și-o lovitură!

TYBALT

Sunt gata chiar s-o fac, de-mi dai prilejul!

MERCUTIO

N-ai putea să ți-l iei singur, fără să ți-l dăm?

TYBALT

Mercutio, ții hangul lui Romeo...

MERCUTIO

Hangul? De ce? Suntem noi lăutari? Dacă ții cu orice preț să fim lăutari, apoi îți vor asurzi urechile numai cu note discordante! Iată arcușul meu; așteaptă, ai să vezi cum o să te facă să joci. Mii de draci! Hangul!

BENVOLIO

Suntem în piața publică aici,
Ori căutați un loc mai liniștit;
De nu, deliberați cu sânge rece.
Sau să plecăm. Aci-s mulți gură-cască.

MERCUTIO

De-aceea au ei gură: ca s-o caște.
Nu, nu mă mișc de dragul nimănuia!

(Intră Romeo)

TYBALT

Signore, mergi în pace, iată-mi omul!

MERCUTIO

M-aș spânzura de ți-ar purta livreaua!
Ieși pe teren și el te va urma:
Acolo poate fi el omul tău!

TYBALT

Iubirea care ți-o nutresc, Romeo,
Mă face doar să-ți spun: Ești un nemernic!

ROMEO

Pricina ce mă face să-mi fii drag
Îmi stâmpără mânia cuvenită
Slalutului tău, Tybalt. Nu-s nemernic.
Rămâi cu bine. Tu nu mă cunoști.

TYBALT

Ocara ce-mi făcuși n-o speli, băiete,
Doar cu atât. Întoarce-te. În gardă!

ROMEO

Dar nu te-am pcârât deloc, ți-o jur.
Mi-ești drag mai mult decât ai bănui,
Deci până ce vei ști tot ce mă face
Să-ți fiu prieten, bune Capulet -
Un nume scump azi mie - mergi în pace!

MERCUTIO

Nu pot răbda atâta umilire!
Alla stoccata [17] va să biruiască.(Trage spada)
Hei, șoricare Tybalt, nu poftești?

TYBALT

Dar ce poftești tu, câine, de la mine?

MERCUTIO

Nimic, bunule prinț al pisicilor, nimic decât una din cele nouă vieți ale dumitale, pe care vreau să ți-o storc, și, după cum mă vei trata, șă ți le tărbăcesc și pe celelalte opt ce-ți mai rămân. Haide, trage spada de urechi afară, dacă nu vrei să ți le tai pe ale tale cu spada mea.

TYBALT

Sunt la plăcerea dumitale!(Trage spada)

ROMEO

Mercutio, întoarce-ți spada-n teacă.

MERCUTIO

Signore, știi acel faimospassado!

ROMEO

Aruncă-ți Benvolio, -ntre ei!
Tybalt! Mercutio! Nu vi-i rușine?
Nelegiuire! Ducele-a oprit
Bătăile pe străzile Veronei!
Tybalt! Mercutio! Stați!

(Tybalt, pe sub brațul lui Romeo, rănește pe Mercutio și pleacă cu ai săi)

MERCUTIO

Vai, sunt rănit!
Ah, ciuma cadă pe-ale voastre case!...
Nu l-am atins? Se duse?

BENVOLIO

Ești rănit?

MERCUTIO

M-a zgâriat cotoiul! M-a dat gata!
Dar, drace! E de-ajuns... Unde mi-i pajul?
Mișelule, dă fuga, ad-un doftor!

(Pajul pleacă)

ROMEO

Prietene, n-ai grijă. Rana ta
Nu poate fi așa de gravă.

MERCUTIO

Nu, nu e adâncă chiar ca o fântână, nici largă ca o ușă de biserică... dar e destul, ajunge. Întrebați mâini despre mine, și veți găsi că sunt un om foarte tăcut. Am încheiat-o, credeți-mă, cu gluma vieții... Ciuma să vă mănânce casele voastre amândouă! Drace! Auzi, să mă zgârie de moarte, un câine, un chițoran, un guzgan, un cotoi! Un fanfaron, un mișel care miroase a condică de socoteli... Cine dracu te-a vârât între noi? Sub brațul tău am fost rănit, Romeo!

ROMEO

Crezusem că fac bine.

MERCUTIO

O, du-mă undeva-n vecini, Benvolio!
Altcum leșin... Ciuma să vă mănânce!
Casele voastre au făcut din mine
Ospăț de viermi, am încasat-o bine,
Vai, și pe veci, casele voastre!...

(Mercutio iese sprijinit de Benvolio)

ROMEO

Vai, tânărul acesta care este
Cu ducele de-aproape înrudit,
Prieten bun al meu, primește moartea
Din vina mea; și numele meu bun
E pângărit de-ocările lui Tybalt,
Lui Tybalt ce de-un ceas e ruda mea.
O, dulce Julieta, ce nevolnic
Făcu din mine frumusețea ta
Și cum mi-a strins în piept orice putere!

(Benvolio se întoarce)

BENVOLIO

Romeo! mort e vrednicul prieten.
Viteazu-i suflet s-a-nălțat la nori,
Disprețuind pământul prea devreme.

ROMEO

Restriștea zilei de-azi plutește-asupra
Acelora ce vin și mai cumplite.

(Tybalt se întoarce)

BENVOLIO

Se-ntoarce furiosul Tybalt.

ROMEO

Teafăr?
Triumfător? Și bunul meu prieten
Ucis. O, zboară către cer, blândețe!
O, du-mă tu, mânie cu-ochi de flăcări!
Ia-ți, Tybalt, înapoi «nemernicule»,
Ce mi l-ai dat, căci sufletul viteaz
Al lui Mercutio plutește încă
Deasupra capetelor noastre și
L-așteaptă doar pe-al tău să-l însoțească:
Ori tu, ori eu, de nu chiar amândoi
Îl vom urma!

TYBALT

Nenorocitule!
Tu doar i-ai fost tovarăș și se cade
Tu să-l urmezi.

ROMEO

Aceasta hotărască!

(Se bat. Tybalt cade)

BENVOLIO

Romeo, fugi! Poporul e-narmat.
Tybalt ucis! Nu sta așa pierdut!
Fugi, ducele la moarte te condamnă,
De vei fi prins! Fugi! Fugi!

ROMEO

Amar de mine!
Sunt jucăria soartei!

BENVOLIO

Ce aștepți?

(Romeo plaecă. Vin cetățeni)

UN CETĂȚEAN

Hei, încotro fugi mișelul care
Ucise pe Mercutio? Pe unde
A apucat-o ucigașul Tybalt?

BENVOLIO

Acolo zace Tybalt!

UN CETĂȚEAN

Ne urmează!
În numele principelui Veronei!

(Intră ducele cu suită, Motague, Capulet, soțiile lor și alții)

DUCELE

Ce s-a făcut, unde-s nelegiuiții
Care-au stârnit iar sfada?

BENVOLIO

Nobil duce!
Eu pot să spun mai bine ca oricare
Cum s-a-ntâmplat nenorocita luptă.
Acel ce pe Mercutio-l ucise
E-aici ucis de mâna lui Romeo.

CONTESA CAPULET

Tybalt, nepotul meu, nepot de frate!
O, duce! O, nepoate! O, bărbate!
O, frate, sângele tău curge!... Duce,
Fii drept și pentru sângele vărsat
Jertfește sânge Montague!... Nepoate!
Nepoate!

DUCELE

Spune tu, Benvolio:
Cine-a stârnit acestă sfadă?

BENVOLIO

Tybalt,
Ucis aici de mâna lui Romeo.
Romeo i-a vorbit frumos, rugându-l
Să meargă-n pace și să-și schimbe gândul,
I-a spus chiar și de-nalta-vă poruncă,
Aceasta pe-un ton blând, și stând plecat,
Privind senin, cercând să-mpace sfada;
Dar nu-mblânzi pe Tybalt, ce s-aruncă
Orbiș [18] cu spada-n pieptul lui Mercutio;
Acesta, ațâțat, întoarce spada
Spre a lui Tybalt, înlăturând c-un gest
Plin de dispreț mortala lovitură,
Spre-a i-o trimite înapoi lui Tybalt,
A căruia iuțeală i-o parează.
Romeo strigă tare:«Stați, prieteni!
Opriți-vă!» Și vrând să-i despărțească,
Mai repede ca vorba, brațul lui
Dibaci abate armele fatale.
Sub brațul său nenorocita spadă
A lui Tybalt scrutează scumpa viață
A bravului Mercutio. Tybalt fuge,
Dar iar se-ntoarce la Romeo, care
Acum nutrește dor de răzbunare.
Ca fulgerul se-ncaieră, și până
Să-i fi putut desparte, cade Tybalt,
Romeo-atunci se-ntoarce și fugi;
Pun capul meu zălog, de nu-i așa.

CONTESA CAPULET

E înrudit cu Montague și minte;
Se vede-aceasta chiar și din cuvinte.
Vreo douăzeci aici se-ncăierară
Și cel mai vrednic dintre ei să piară?
O, duce, judecă, fii drept: pe Tybalt
Romeo l-a ucis, Romeo moară!

DUCELE

Romeo l-a ucis pe Tybalt, care
Ucise pe Mercutio... Dar cine
Acum răscumpăra-va scumpu-i sânge?

MONTAGUE

O, nu Romeo, duce! Nu Romeo!
El s-a jertfit pentru Mercutio.
Tybalt era pierdut; Romeo, dacă
Grăbi osânda lui, fu-n drept s-o facă.

DUCELE

Deoarece-a grăbit-o, îi impun
Să plece fără preget în surghiun.
Și pentru că m-ating azi și pe mine
Urmările acestei uri haine,
Stârpind chiar un vlăstar al casei mele,
Voi lua măsuri, să resimțiți, prin ele,
Ce mult această pierdere mă doare...
Surd voi rămâne, fără îndurare
La orice lacrimi, orice rugăminte:
Deci nu mai stăruiți de-aici înainte;
Romeo, de nu vrea să-i sune ceasul
Cel de pe urmă, să-și grăbească pasul.
Blândețea, se tratează cu sfială
Pe criminali, e însăși criminală.