Frumoasa Susănica zace,

Sărmana, mai pe pat de moarte;

De sete arde toată-n pară,

Dar, vai! părăul e departe.

– Ia, mamă, repede cofița

Și adă-mi apă din părău...

Pîn’ ce bătrîna dă o fugă,

Stă cu bolnava un flăcău.

– Ce bună ești, tu, dragă mamă,

Mă simt cu mult mai bine-acum;

Mai adă-mi încă, dar, mămucă,

Nu te grăbi așa pe drum...