Ah, rege dac-aș fi, iubită,
Stăpîn pe-o-mpărăție-ntreagă,
Te-aș îmbrăca în straie de-aur,
Atît de mult, de mult mi-ești dragă!
Dar sunt sărac de tot, iubită,
Și aur n-am, tu știi prea bine,
Am numai brațele-amîndouă:
Le-nalț cu dor, cu dor spre tine...
Străluce aurul... De gheață
E strălucirea lui, iubită!
Dar cînd te voi cuprinde-n brațe,
Vei fi cu mult mai fericită...
Floare-albastră, 15 noiembrie 1898