Paj, du-te la Ximena, să-i spui din partea mea

Că astăzi zăbovește prea mult spre-a mă vedea Și lenea ei jignește iubirea mea de soră.

Același dor te mînă, slăvită mea senoră,

Ca să o cauți zilnic, și cînd cu ea vorbești Te-aud de-a lor iubire cerîndu-i zilnic vești.

Nu fără de pricină; eu însămi am silit-o

Să sufere săgeata ce-n suflet a rănit-o;

Rodrig i-e drag și însămi eu i l-am dăruit;

Disprețul ei prin mine Rodrig l-a biruit,

Și cum iubirea-aceasta de mine-a fost legată,

Aș vrea să se sfîrșească și chinul lor odată.

Cu tot succesul, doamnă, pe care îl obții,

Te văd in prada unei dureri așa de vii:

Iubirea care-i face pe dînșii să tresalte

Pricinuiește jalea acestei inimi nalte?

Te face oare grija pe care le-o păstrezi

Să fii nefericită cînd fericiți îi vezi?

Merg însă prea departe și poate-s indiscretă.

Mai mare mi-este jalea de-ncerc s-o țin secretă;

Ascultă dar, ascultă ce mult m-am zbuciumat

Și cum mă zbucium încă și astăzi necurmat,

Cum dragostea mea crește oricît aș vrea s-o nărui;

Da, tînărul acesta, iubitul ce i-l dărui Mi-e drag…

Pune mîna aici, să știi de vrei

Cum bate cînd aude de-nvingătorul ei

Și cum îl recunoaște inima mea…

O, doamnă,

Mă ierți că uit respectul ce să te cert mă-ndeamnă:

Prințesa mea pe care feciori de regi o cer

Să-și plece ochii galeși pe-un simplu cavaler?

Dar regele, dar țara ce spun de toate-aceste?

Stăpîna uită, poate, a cui odraslă este?

Nu uit; și mai degrabă sînt gata ca să mor

Decît să-mi lepăd rangul, decît să mă cobor.

Dar ți-aș putea răspunde că vrednicia are

Pe lumea asta dreptul s-aprindă-un suflet mare,

Și dacă slăbiciunea aș vrea eu să mi-o iert,

Exemple strălucite n-aș căuta-n deșert;

Dar nu urmez o cale ce mi-ar scădea mărirea,

Nu-ngădui să mă-nvingă pînă-ntr-atît iubirea,

Și-mi zic întotdeauna: fiind de neam de regi,

Datoare ești un rege de mire să-ți alegi.

Cînd am văzut că totuși slăbește-a mea putere,

Am dăruit eu însămi ce nu-ndrăzneam a cere:

Am pus-o pe Ximena în locul meu, și-n ea

Am ațîțat văpaia ca să mi-o sting pe-a mea.

Să nu te mire dară că inima mă-mbie

Ca să grăbesc această fatală cununie,

Vezi că de ea atîrnă acum hodina mea;

O dată cu nădejdea, iubirea-mi va scădea,

Precum un foc se stinge cînd e lipsit de hrană;

Și-oricît să-ndur mă face ursita mea tirană,

Rodrigo cu Ximena o dată cununat,

Nădejdea mea e moartă și dorul vindecat.

Dar pîn-atuncea sufăr un chin fără de nume,

Căci azi Rodrig îmi este tot ce-am mai drag pe lume.

Încerc să-l pierd, și totuși, să-l pierd îmi vine greu:

De-aice izvorăște, vezi tu, tot chinul meu!

Ființa mea sărmana-i silită să suspine

Tînjind după un lucru ce nu e demn de mine;

S-abate bietu-mi suflet în două sfîșiat:

Curajul de mă-ndeamnă, simțirile m-abat;

Mă tem de nunta-aceasta și vreau această nuntă,

Și-atît îmi sunt de scumpe în lupta-această cruntă

De-o parte-a mea mărire, de alta-al meu amor,

Încît de se va face sau nu, simt c-am să mor.

Atuncea nu-mi rămîne, senora mea cea bună,

Decît să-ți plîng de jale cu tine dimpreună;

Te osîndeam, și-acuma te plîng văzînd ce-nduri;

Dar pentru că în prada acestei dulci torturi

Virtutea ta învinge puterea ei și vraja‘

Zădărnicind asaltu-i și respingîndu-i mreaja,

Ea va reda hodina și sufletului tău.

Încrede-te în vreme, ce-alină orice rău,

încrede-te-n virtute și speră-n provedință,

Ce trebui să se-ndure de-atîta suferință!

Nu; dar deși în suflet ascund atîta chin,

Doresc să-mi iau un aer mai vesel, mai senin.

Viu după tine.