A regelui favoare vă dete în sfîrșit

Un rang ce pentru mine era mai potrivit:

Vă face guvernorul principelui Castilii…

Prin naltul semn de cinste ce mi l-a dat familii

Cît e de drept arată, și face cunoscut

Că știe să plătească servicii din trecut.

Și regii sînt tot oameni ca noi, ca orișicare,

Și ei pot să se-nșele, și-această-mprejurare

Slujește ca o vie dovadă curții-ntregi

Că meritul de astăzi e rău plătit de regi.

Să nu vorbim de-un lucru menit să nu vă placă.

Favoarea sau vreun merit dac-a putut să-l facă,

Respectul către rege nu iartă nimănui

De a cîrti-mpotriva unei voinți a lui.

Sporiți-mi cinstea asta mai bine cu-alta nouă:

Să-mpreunăm a noastre vechi neamuri amîndouă!

Aveți o fată numai, eu numai un fecior:

Ne-ar înfrăți de-a pururi căsătoria lor.

Fiți bun dar și primiți-mi de ginere feciorul.

Partide mai de seamă-i păstrează viitorul

Și spre-alte culmi s-aspire e azi îndrituit

De noua demnitate la care-ați fost suit.

Îndepliniți-o, faceți pe prinț ca să cunoască

Cum trebuie o țară un domn s-o cîrmuiască,

Să stea în fața legii smeriți supușii săi,

Să-nsufle-n buni iubire și groază în cei răi;

Uniți aceste daruri cu-acele de războinic:

Îi arătați cît trebuie să fie de destoinic,

S-ajungă-n meșteșugul lui Mart fără egal;

Cum să petreacă zile și nopți întregi pe cal,

Să doarmă cu armura și cum să dea asaltul,

Și orișice izbîndă s-o aibă el, nu altul.

Prin pilde, nu prin vorbe îl faceți în sfîrșit

Ca să ajungă-aieve un domn desăvîrșit.

Spre-a învăța din pilde, în ciuda lumii rele,

Ajunge să cunoască povestea vieții mele.

Acolo, în trecutul din fapte mari urzit,

El va vedea cum trebuie-un neam călăuzit,

Cum iai o cetățuie, îți rînduiești oștirea

Și pe isprăvi mărețe întemeiezi mărirea.

Cu mult mai mare este puterea pildei vii,

Învață rău din carte un prinț a cîrmui,

Și-al anilor tăi număr nu a putut să facă

Nimic ce n-ar fi-n stare o zi de-a mea să-ntreacă.

De-ai fost viteaz pe vremuri, azi cel viteaz sînt eu

A țării cea mai tare proptea e brațul meu;

Tresar înspăimîntate Grenada și-Aragonul

Cînd fulgeră-a mea spadă; ea ocrotește tronul;

De n-aș fi eu, ați trece curînd sub alte legi:

Curînd dușmanii voștri ar fi ai voștri regi;

Pe zi, pe ceas, victorii cîștig peste victorii

Și lauri peste lauri adaug vechei glorii.

Umbrit de brațu-mi prințul ar mai avea apoi

Prilejul să-și încerce curajul în război

Și-ar învăța să-nvingă, văzîndu-mă pe mine,

Și pentru ca să poată cît mai curînd, în fine,

Să-și pună în lumină aleasa lui ființă

Și caracterul nobil ce-l are…

Am știință; Slujiți pe rege bine, doar v-am văzut luptînd

Și comandînd sub mine întîi; și-acuma, cînd

A vîrstei slăbiciune a stins in mine focul,

Mărturisesc că-mi țineți cu vrednicie locul;

Ca să cruțăm atîtea cuvinte fără rost:

Voi azi sînteți eroul ce eu pe vremi am fost. Monarhul însă-n astă întrecere firește

A vrut să dovedească pe cine prețuiește.

O, de-a ta îndrăzneală

Vei fi silit, n-ai teamă, să-mi dai tu socoteală.

Și chiar în clipa asta, moșneag înfumurat!

(Îl pălmuiește.)

(scoțînd spada)

Sfîrșește, ia-mi și viața, vai! dup-acest stigmat,

Întîiul ce pătează a rasei mele faimă!

Păstrează-ți totuși spada; ăst rușinos trofeu

De l-aș lua cu mine, ți-ar face numai fală.

Urmeze dară prințul a vieței tale școală

În ciuda lumii rele deprinsă a cîrti,

În paginele-acele învață-l a citi;

Pedeapsa meritată de vorba-ți temerară

Îi va sluji, firește, drept o podoabă rară!